comenzi la domiciliu cliseru.ro

ISU Ialomița: Campanie recrutare voluntari – „Salvator din pasiune”

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
28/06/2021 | Lege si Ordine

RECRUTĂM VOLUNTARI!  Începând cu data de 14 iunie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Barbu Catargiu” al județului Ialomița a demarat o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor ”Salvator din pasiune”.

Până pe data de 16 iulie a.c., așteptăm pentru înscriere noi candidați care doresc să se alăture echipei salvatorilor.

Candidatul la statutul de voluntar este persoana care îndeplinește următoarele condiții:

  • are vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
  • este apt din punct de vedere medical;
  • nu a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie;
  • nu a pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă;
  • nu este angajat în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență;
  • nu este angajat sau nu își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor voluntare sau private pentru situații de urgență.

Recrutarea se va realiza până la data de 16.07.2021, inclusiv, de luni până vineri, în intervalul 09.00-15.00 la sediul inspectoratului din municipiul Slobozia, strada Lacului, nr.23.

Înscrierea și recrutarea candidaţilor va fi urmată de o perioadă de 5 zile de analiză a dosarelor, iar dacă acestea îndeplinesc toate condițiile legale, se vor încheia  contractele de voluntariat.

Detalii suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al jud. Ialomiţa – http://www.isujialomita.eu/salvator-din-pasiune/ sau la structura de pregătire pentru intervenţie şi rezilienţa comunităţilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” al județului Ialomița, la numărul de telefon 0243.232.396/97, interior – 27154.

***

Cetăţenii dornici de colaborare cu profesioniştii în situaţii de urgenţă vor învăța și vor utiliza noţiunile de bază în acordarea primului ajutor calificat, se vor implica în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv și vor putea participa la misiunile de intervenție.

Participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat desfăşurate în folosul societăţii se va derula fără scop lucrativ şi fără remuneraţie, în scopul creşterii calităţii misiunilor umanitare executate de inspectoratul judeţean.

ISU Ialomița