Instalație performantă de incinerare a deșeurilor periculoase, în apropiere de Slobozia
O instalaţie de incinerare a deşeurilor periculoase, industriale, speciale şi medicale, cu o capacitate de 23.000 de tone pe an, investiţie care se ridică la peste 22 de milioane de euro, a fost inaugurată, vineri, 26 octombrie, pe teritoriul comunei Perieţi.
„Este o investiţie de care noi suntem foarte mândri şi pe care ne-o dorim din tot sufletul rentabilă”, a declarat Mariana Iancu, directorul firmei Pro Air Clean.
Acest proiect, iniţiat de SC Pro Air Clean SA, cu sprijinul SC Vivani Salubritate, a beneficiat de o finanţare din partea Administraţiei Fondului pentru Mediu, de aproximativ 45% din totalul investiţiei.
În opinia reprezentanţilor societăţii, proiectul este considerat unul de vârf din punctul de vedere al tehnologiei de incinerare, iar instalaţia, „cea mai mare, mai modernă şi mai performantă din sud-estul Europei”.
Nicolae Strâmbeanu, unul dintre iniţiatorii acestui proiect, a ţinut să precizeze că primul incinerator de acest tip a fost creat în anul 2001 de firma Pro Air Clean, la Timişoara, fiind un fel de proiect pilot la vremea respectivă.
„Cu banii obţinuţi în urma activităţilor desfăşurate la incineratorul deschis în 2001, patru ani mai târziu, în 2005, s-a reuşit punerea în funcţiune, tot la Timişoara, a unui alt incinerator, cu o capacitate de 9.800 de kg/zi, care şi astăzi se află în funcţiune la capacitate şi care incinerează deşeurile periculoase din zona de vest a ţării. Dacă la acel moment, incineratorul era singurul de această capacitate, cu cea mai performantă instalaţie din sud-estul Europei, la fel este şi cel de la Slobozia la nivelul anului 2012”, spunea Nicolae Strâmbeanu.
Instalaţia de incinerare deşeuri industriale periculoase, speciale şi medicale deţine şi staţie de epurare dimensionată pentru cantitatea maximă de 100 m.c./zi şi o capacitate de stocare ape uzate tratate în staţia de epurare de 200 de metri cubi.
Este una dintre multele investiţii ale Grupului Vivani, societatea Pro Air Clean Perieţi fiind cea mai nouă entitate a acestui grup.
Potrivit Nicoletei Chiriac, consilier în Ministerul Mediului şi Pădurilor, o astfel de instalaţie ar fi trebuit să existe de la începutul activităţii de incinerare a deşeurilor periculoase în România, fiind una complexă, sigură, şi care nu pune problema unor emisii periculoase.
„Instalaţia va rezolva foarte multe probleme de mediu pentru România şi nu va mai fi nevoie de colectarea unor anumite tipuri de deşeuri periculoase şi tratarea lor în afara graniţelor ţării”, spunea Nicoleta Chiriac.
Anterior vizitei la instalaţia de incinerare, Mirel Pană, directorul tehnic al Pro Air Clean, a făcut o prezentare a instalaţiei şi a fluxului tehnologic, informaţii completate şi pe parcursul vizitei pe amplasament.
„După finalizarea rezultatelor analizelor, deşeurile sunt preluate din depozitul temporar de deşeuri şi depozitate în hala de pretastare, unde are loc pregătirea şarjelor pentru incinerare în funcţie de concentraţia substanţelor periculoase şi puterea calorifică determinată. Din hala de pretastare, şarjele de deşeuri sunt trimise în hala instalaţiei de incinerare, respectiv în buncărul de deşeuri netocate. Deşeurile sunt incinerate în cuptorul rotativ, unde are loc arderea. Eficienţa distrugerii deşeurilor este de 99,99%. Aburul realizat din procesul de incinerare a deşeurilor este captat şi valorificat în procesele interne, pentru încălzire şi pentru producerea de energie electrică livrată în reţeaua Enel”, a explicat directorul tehnic.
Întregul proces de incinerare este computerizat, fiind supravegheat de o echipă de specialişti calificaţi care monitorizează continuu instrumentele de măsură şi control, fiind instruiţi pentru a interveni şi în caz de urgenţă.
La eveniment au luat parte, pe lângă reprezentanți ai investitorului, autorități locale din Slobozia, dar și zeci de persoane care lucrează în domeniu.