Inspectoratul Județean de Poliție: 345 de sancțiuni contravenționale, în trei zile
În ultimele 3 zile, polițiștii ialomiţeni care acționează pentru menținerea siguranței publice pe durata minivacanței de 1 Mai au efectuat peste 30 de acțiuni și controale și au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei, majoritatea pentru încălcări ale regimului rutier.
Peste 300 de polițiști acționează pe durata minivacanței de 1 Mai, pentru ca această perioadă să fie petrecută în liniște și siguranță.
Astfel, în ultimele 3 zile, polițiștii au efectuat 35 de acțiuni și controale, intervenind și aplicând 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 100.000 de lei. Din totalul acestora, 55 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 5 la Legea 12/1990 pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Majoritatea, 284, au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, totodată fiind retrase 4 de certificate de înmatriculare și reținute 12 de permise de conducere.
Suntem la datorie, dacă aveți nevoie de ajutor sau sunteți martorii unei fapte antisociale, anunțați cel mai apropiat polițist sau sunați la numărul 112!