Informare pentru crescătorii de animale, furnizori de lapte crud

Direcția Sanitară Veterinară si penru Siguranța Alimentelor Ialomița informeaza toți crescatorii de animale, furnizori de lapte crud către unitățile de colectare si procesare sau către consumatorul final prin intermediul automatelor, cu privire la obligativitatea respectării următoarelor condiții:

1) Este necesar ca laptele crud  să provină de la animale:

  • care nu prezintă nici un simptom de boală contagioasă care poate fi transmisă omului prin lapte și colostru;
  • în bună stare de sănătate și care nu prezintă nici un semn de boală care ar putea duce la contaminarea laptelui și, în special, care nu suferă de o infecție a aparatului genital însoțită de scurgeri, de enterită cu diaree și febră sau de o inflamație vizibilă a ugerului;

  • care nu prezintă nici o rană a ugerului care ar putea altera laptele;

  • cărora nu li s-au administrat substanțe sau produse neautorizate sau animale care

nu au făcut obiectul unui tratament ilegal;

  • pentru care, în cazul administrării unor produse sau substanțe autorizate, a fost respectată perioada de așteptare prescrisă pentru aceste produse sau substanțe;
  • care aparțin unui efectiv indemn sau oficial indemn de bruceloză si tuberculoza;

2) Cerințe ce se aplică spațiilor si echipamentelor :

  • instalațiile de muls și spațiile în care este depozitat, manipulat sau răcit laptele și colostrul să fie situate și să fie construite astfel încât să limiteze riscurile de contaminare a laptelui;
  • este necesar ca spațiile destinate depozitării laptelui să fie protejate de vermin ( insecte  parazite ) și bine separate de spațiile unde sunt adăpostite animalele și să dispună de un echipament de racire;

  • suprafața echipamentelor care intră în contact cu laptele  (ustensile, recipiente, cisterne etc. utilizate la muls, la colectare și la transport) să fie ușor de curățat dezinfectat și bine întreținută. Aceasta impune utilizarea unor materiale netede, lavabile și netoxice care  să fie curățate și, dacă este necesar, dezinfectate cel puțin o dată pe zi;

 3) Mulsul trebuie să fie efectuat în condiții de igienă, asigurând în special:

  • haine curate și adaptate pentru  persoanele care efectuează mulsul și/sau manipulează laptele crud;

  • persoanele care efectuează mulsul să respecte un nivel ridicat de igienă personala;

  • în apropierea spațiilor de muls să fie amplasate instalații care să permită persoanelor care efectuează mulsul și manipulează laptele crud să se spele pe mâini și pe brațe;

  • înainte de a începe mulsul, spalarea ugerului și a părților adiacente;

  • ca laptele de la fiecare animal să fie controlat de către persoana care răspunde de muls în vederea detectării unor caracteristici organoleptice sau fizico-chimice anormale, in vederea eliminarii acestuia de la consumul umam ;