Încep lucrările la podul de la Dridu. Din nou!
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a anunțat recent că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la podul de la Dridu, un obiectiv foarte important în zonă, însă cu mari probleme de-a lungul timpului.
Proiectul tehnic a fost finalizat, iar de luni, 19 februarie 2018, constructorul poate începe să lucreze efectiv la acest pod.
„Constructorul m-a asigurat că anul acesta podul va fi finalizat. Eu v-am comunicat dorința constructorului. Dorința mea este să se finalizeze în două-trei luni dacă se poate. Constructorul mi-a avansat un termen până la sfârșitul anului 2018. Să sperăm că îl va finaliza”, a declarat președintele Consiliului Județean.
De-a lungul timpului această investiție a fost una controversată, în trei ani schimbându-se doi constructori și o multitudine de soluții tehnice, pentru ca în final să se schimbe cu o altă soluție, una radicală.
Podul peste râul Prahova a fost construit în anul 1965, din beton armat, având o lungime de 107 metri. Pentru că starea tehnică era nesatisfăcătoare s-a decis consolidarea acestuia.
În luna aprilie 2013 a fost semnat contractul, constructorul desemnat în urma procedurilor de achiziție publică, SC Teloxim COM SRL, începând lucrările un an mai târziu. Însă, la scurt timp, a notificat Consiliul Județean că intră în insolvență. Societatea ar fi trebuit să finalizeze lucrările la acest pod în vara anului 2015.
Contractul a fost reziliat însă în octombrie 2014 și s-a trecut la o nouă procedură de achiziție publică. A fost desemnată societatea Strabenbau Logistic SRL pentru continuarea lucrărilor de consolidare a podului, însă nici acest antreprenor nu și-a respectat obligațiile contractuale. Astfel că a fost reziliat și acest contract. Cei doi antreprenori au executat lucrări în valoare de peste 1,7 milioane lei.
De când au început lucrările, circulația pietonală și rutieră a fost închisă pe DJ 101 (de la km 52), rutele ocolitoare, destul de greoaie, nesemnalizate corespunzător și care lungesc traseul cu aproximativ 20 de kilometri, fiind un calvar.
În luna martie 2016, constatându-se iar unele probleme tehnice a fost elaborată o nouă expertiză tehnică, de către societatea Betarmex SRL, care a impus o nouă soluție tehnică de consolidare. Conform DALI (documentație pentru avizarea lucrărilor de intervenție), realizată de societatea Expert Proiect 2002 SRL, valoarea totală a investiției s-ar ridica în final la peste 10,5 milioane lei (valoarea inițială estimată în 2013 fiind de 4 milioane lei), lucrările urmând a fi realizate într-o perioadă de 18 luni.
În ianuarie 2017, proiectul privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru restul de executat la obiectivul de investiții a fost adoptat.
Lucrările ce urmează a se realiza la pod au fost scoase la licitație pentru desemnarea constructorului. După încă un an, a fost emis ordinul de începe a lucrărilor. Lucrări care, practic, vor începe de la zero, ținând cont de faptul că firmele care au încercat să refacă podul mai mult l-au stricat, iar multe dintre părțile vechiului pod nu mai pot fi folosite. Și, uite așa, trec anii…dar și banii.