livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Bărcănești

În data de 24 aprilie, a.c., în jurul orei 10.05, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Bărcănești.

La locul solicitării s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autosanitară SMURD, încadrate cu 10 pompieri. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul unui grajd de animale.

Au ars acoperișul din lemn învelit cu țiglă pe o suprafață de aproximativ 50 mp, aproximativ 4 mc de lemne pentru foc și aproximativ 70 bucăți de scândură, care erau depozitate în grajd.

În grajd nu existau animale în momentul declanșării incendiului. Incendiul a fost localizat operativ și lichidat după aproximativ o oră. În urma evenimentului o persoană de sex masculin, propietarul în vârstă de aproximativ 82 ani a suferit un atac de panică, i s-a acordat primul ajutor medical de echipajul SMURD, ulterior acesta a refuzat transportul la spital. Nu a existat pericol de extindere la casa de locuit și vecinătăți. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un foc deschis în spații deschise.

 ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA