Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Incendiu în localitatea Alexeni. https://wp.me/p49Kdo-e96

Incendiu în localitatea Alexeni.

Duminică, 21.07.2019, în jurul orei 13.50, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Alexeni.

Pentru localizarea și lichidarea acestuia, au intervenit opt pompieri de la Detașamentul de Pompieri Urziceni, împreună cu doi pompieri civili ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității, cu  două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Incendiul, care se manifesta la acoperișul unei magazii, a fost stins în jurul orei 15.20. Au ars  acoperișul magaziei confecționat din lemn învelit cu plăci de azbociment, mobilierul   dintr-o bucătărie care se afla foarte aproape de magazie, bunuri electrocasnice, materiale textile și un porumbar din lemn pe aproximativ 10 mp. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de o flacără aprinsă de minorul familiei, care a căzut pe materiale textile depozitate .

Animal captiv în mediu ostil

Un apel pentru salvarea unei bovine căzute în râul Ialomița s-a primit în data de 20 iulie, a.c., în jurul orei 16.00 de la un cetățean din localitatea Coșereni. La locul intervenției s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni cu o autospecială de intervenție, încadrată cu un ofițer și 6 subofițeri. Animalul a fost scos din mediul ostil în condiții de siguranță și predat proprietarului.

ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA