Ialomița: Șase noi focare de pestă porcină africană
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre situația referitoare la pesta porcină africană în județul Ialomița.
Astfel la data de 29.07.2019, pe raza județului Ialomița, sunt declarate un număr de 6 focare de boală, toate în exploatații nonprofesionale, după cum urmează:
- localitatea Gimbășani – 3 focare;
- localitatea Mărculești – 2 focare;
- localitatea Sărățeni – 1 focar.
De asemenea există o suspiciune de boală într-o exploatație nonprofesională de pe raza localității Mărculești.
În ceea ce privește reapariția bolii pe teritoriul județului și evoluția foarte agresivă precizăm că principala cauză o reprezintă nerespectarea, de către crescătorii particulari, a regulilor minime de biosecuritate și a normelor sanitare veterinare ce reglementează comerțul cu porcine, în urma anchetelor epidemiologice preliminare efectuate în focarele de boală identificându-se următoarele neconformități:
– ascunderea de proprietari apariției primelor semne de boală și mai mult ascunderea cadavrelor animalelor moarte prin îngropare în gospodăriile proprii;
– vânzarea și cumpărarea de animale fără documente sanitare veterinare, nefiind astfel posibilă stabilirea trasabilității acestor animale și dacă ele provin din zone cu restricții de pe raza altor județe;
– efectuarea de tratamente medicamentoase, injectabil, cu persoane neautorizate asupra animalelor ce prezentau semne de boală;
– neanunțarea către medicul veterinar de liberă practică a sacrificării animalelor din exploatație și nepredarea mărcilor de identificare în vederea actualizării Bazei Naționale de Date pentru exploatațiile respective;
– deplasarea cu mijloace agricole în zone contaminate unde boala a evoluat agresiv atât la porcul domestic cât și la mistreț fără a dezinfecta mijloacele auto înainte de întoarcerea în exploatații;
– aducerea de furaje din zone contaminate și administrarea ulterioară a acestora în hrana animalelor;
– hrănirea animalelor cu furaje recoltate din imediata apropiere a zonelor împădurite sau a zonelor în care au fost observați mistreți;
– nerespectarea regulilor minime de biosecuritate la nivelul exploatațiilor (utilizarea comună a îmbrăcămintei și încălțămintei atât pe strada cât și atunci când se intra în adăpostul porcinelor, vizitarea altor exploatații cu porcine, vizitarea zonelor împădurite etc.).
– în urma aplicării măsurilor impuse prin Planurile de Măsuri întocmite pentru combaterea focarelor de boală, consilierii D.S.V.S.A. Ialomița au identificat, pe raza localității Sudiți, un număr foarte mare de porcine achiziționate fără respectarea normelor sanitare veterinare în vigoare (surse necunoscute, animale necrotaliate, fără documente sanitare veterinare, nedeclarate ulterior cumpărării medicului veterinar de liberă practică).
Toți proprietarii care au încălcat normele sanitare veterinare în ceea ce privește circulația și identificarea porcinelor precum și cei care nu au respectat măsurile impuse de legislație pentru prevenirea apariției bolii au fost sancționați contravențional, conform prevederilor în vigoare, neputând astfel beneficia de despăgubirile cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare.
În focarele de boală amintite au existat un număr total de 23 porcine afectate dintre care 9 porcine moarte și 14 porcine eutanasiate. Toate cadavrele au fost ecarisate prin incinerare în unități autorizate sanitar-veterinar.
Subliniem faptul că fără sprijinul și înțelegerea cetățenilor, în special a crescătorilor de porci, apariția unor noi focare de boală nu poate fi stopată, fapt ce va duce la pagube economice importante atât în sectorul industrial cât și în cel gospodăresc.
D.S.V.S.A. Ialomița reamintește crescătorilor de suine principalele măsuri care pot preveni extinderea bolii la nivelul județului:
- achiziționarea de porcine se va face doar din exploatații care nu au fost afectate de boală, exploatații care vor fi situate în localități ce nu sunt supuse restricțiilor sanitare veterinare în ceea ce privește pesta porcină africană;
- porcinele trebuie să fie obligatoriu identificate în exploatația de origine și să figureze în BND pe exploatația respectivă;
- înainte de achiziționare vânzătorul și cumpărătorul sunt obligați să solicite medicului veterinar de liberă practică din localitatea respectivă efectuarea examenului clinic și eliberarea documentelor sanitare veterinare;
- transportul porcinelor se va realiza cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, care în prealabil vor fi dezinfectate;
- la sosirea porcinelor în exploatații cumpărătorul va notifica imediat medicul veterinar oficial de la Circumsripția Sanitară Veterinară Arondată, pentru introducerea în exploatație a porcinelor, prezentând către acesta documentele eliberate de medicul veterinar de liberă practică de la exploatația de origine;
- asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi utilizat doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă;
- este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele de stradă;
- este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine;
- este strict interzisă vizitarea exploatației și în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care dețin porci în exploatațiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic;
- periodic se va efectua dezinfecția aleilor și a adăposturilor;
- se vor asigura condiții corespunzătoare de adăpostire și hrănire a animalelor;
- porcinele vor fi ținute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate;
- este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;
- anunțarea imediată a pierderii crotaliilor, a oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte a animalelor sau in cazul observării la nivelul localității a comercianților ilegali de animale la S.V.S.A. Ialomița ( telefon 0243/232069, medic veterinar oficial, medic veterinar de liberă practică).
Totodată D.S.V.S.A. Ialomița vă informează că achiziționarea de suine de la persoane necunoscute, fără documente sanitare veterinare reprezintă un risc major de reapariție a Pestei Porcine Africane în județul Ialomița, în acest caz proprietarii de animale putând fi sancționați conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariției bolii.