Ialomița: Sărbători în siguranță
Numărul poliţiştilor ialomițeni care vor acţiona în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.
Împreună cu jandarmi și polițiști locali vor fi continuate verificările privind respectarea măsurilor de limitare a infectării cu virusul Covid-19, precum și controalele pe timp de noapte.
În perioada Crăciunului, peste 200 de polițiști ialomițeni vor fi angrenați în acțiuni menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului, prin menținerea ordinii publice, la nivelul județului Ialomița.
Efectivele planificate în serviciu vor acționa pe două paliere: cel de prevenire și descurajare, iar cel de-al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Poliţiştii care vor acţiona zilnic, în stradă, în această perioadă, fac parte din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.
Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de orice natură, zilnic, sunt în desfăşurare în sistem integrat, acţiuni de verificare a gradului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
Polițiștii de la rutieră vor fi prezenți în trafic, scopul principal al acestora fiind acela de a preveni accidentele rutiere.
Totodată, modul de comercializare și folosire a articolelor pirotehnice reprezintă o prioritate, având în vedere consecințele deosebit de grave pe care le poate avea folosirea improprie a acestora.
De asemenea, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, polițiștii vor intensifica verificările la societățile comerciale, în hipermarketuri și centre comerciale, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor și sistemele de pază.
Precizăm faptul că acțiunile întreprinse de către forțele de ordine sunt realizate în interesul comunității, prioritară fiind creșterea sentimentului de siguranță în rândul cetățenilor, urmărindu-se permanent conștientizarea acestora cu privire la necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea și limitarea răspândirii pandemiei și nicidecum, aplicarea de sancțiuni.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece sărbătoarea Crăciunului în siguranţă!
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
- Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
- În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!
- La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
- În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun!
- În tren, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!
- Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!
- Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
- Atenţie!
- În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.
- Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă!
- Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă!
Peste 100 de jandarmi ialomițeni, la datorie în perioada Crăciunului
Sărbătorile de iarnă înseamnă pentru jandarmii ialomițeni suplimentarea efectivelor care execută misiuni specifice, astfel, în perioada 23 – 27 decembrie 2021, pentru siguranța cetățenilor, Jandarmeria Ialomița va intensifica acțiunile specifice de asigurare a ordinii și siguranței publice la nivelul județului Ialomița.
Peste 100 de jandarmi se vor afla atât în mod independent cât și în cooperare cu polițiști ialomițeni în dispozitive de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială care ar putea afecta siguranța cetățenilor, verificarea respectării măsurilor epidemiologice cât și pentru a interveni rapid pentru soluţionarea sesizărilor primite de la cetăţeni.
Patrulele de jandarmerie se vor regăsi în zonele și arterele intens circulate, în zonele aglomerate, precum și la evenimentele publice specifice acestei perioade pe raza judeţului Ialomița, astfel încât să prevină faptele de natură antisocială care pot afecta siguranța cetățenilor.
Totodată, jandarmii ialomițeni vor efectua și verificări asupra persoanelor care au aplicată măsura carantinării, iar acolo unde vor constata că aceasta nu este respectată, vor aplica măsurile legale.
Recomandăm participanților la diverse evenimente să respecte măsurile de protecție sanitară dispuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale să solicite sprijinul forțelor de ordine aflate în apropiere sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Jandarmeria Ialomița vă urează Crăciun Fericit alături de cei dragi!
Mai este foarte puțin și ne întâmpină unul dintre cele mai așteptate evenimente de peste an, Crăciunul! Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de bucurie, i ar amintirea acestor momente nu trebuie să fie umbrită de tragedii.
Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite, în perioada următoare, pompierii ialomițeni sunt pregătiți să acționeze, zilnic, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, NU trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu”al județului Ialomița, vă recomandă respectarea a trei reguli simple:
- Manifestați prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. Stingeți întotdeauna focul în sobă înainte de culcare și nu folosiți mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații. Nu aprindeți focul prin utilizarea lichidelor inflamabile. Orice mică improvizație poate conduce la evenimente cu pagube sau chiar cu pierderi de vieți.
- În al doilea rând, este foarte important să respectați câteva măsuri atunci când vorbim de amplasarea și decorarea pomului de Crăciun. Ancorați bine bradul, NU folosiți instalații ornamentale cu improvizații, NU lăsați în funcțiune instalațiile electrice atunci când plecați de acasă, NU aprindeți și NU amplasați artificii sau lumânări în apropierea bradului. În doar câteva secunde, acesta se poate transforma într-o torță! Lemnul de conifere este ușor inflamabil, iar atunci când se usucă, se aprinde și mai ușor.
- Cea de-a treia situație cu care ne confruntăm în această perioadă a anului este generată de utilizarea mijloacelor pirotehnice. Pe cât de spectaculoase sunt artificiile și petardele, pe atât de periculoase pot fi dacă sunt folosite necorespunzător. În ultimii ani au fost înregistrate cazuri când pompierii au acționat pentru stingerea incendiilor generate de utilizare mijloacelor pirotehnice sau pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au fost rănite de aceste obiecte. Pentru evitarea oricăror evenimente, NU permiteți jocul copiilor cu petarde și artificii. De asemenea, utilizarea lor se va realiza numai cu respectarea instrucțiunilor menționate de producător.
Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol! Țineți cont de sfaturile noastre, respectați măsurile de prevenire a incendiilor și respectați în continuare măsurile necesare pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus!
Pompierii vă urează sărbători liniștite, lipsite de evenimente care să vă pună în pericol viața sau bunurile!