Ialomița: Razie de amploare – Urziceni și Bărbulești

Poliţiştii ialomițeni au organizat în data de 22 noiembrie a.c. acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă publică pe raza municipiului Urziceni și a localității Bărbulești, fiind angrenaţi aproape 40 de poliţişti din toate structurile operative.

 Pentru creşterea gradului de siguranţă în comunitate şi descurajarea comportamentelor de tip infracţional, ieri, 22 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni au organizat și desfăşurat o acţiune de amploare pe raza municipiului, dar și a comunei Bărbulești, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, siguranţei cetăţeanului, combaterea faptelor cu violenţă, a furturilor, actelor de comerţ neautorizat, siguranţa şi fluidizarea traficului rutier, precum şi prevenirea şi combaterea altor fapte antisociale.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate 3 percheziţii pe raza localităților Urziceni și Bărbulești, la persoane fizice bănuite de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

În urma acestor activităţi, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării două arme de vânătoare, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, în urma filtrelor rutiere instituite, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 32 ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproape 7.000 de lei.