Ialomița: Premierul Victor Ponta la Agrichim Fetești

Premierul Victor Ponta și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, s-au aflat luni, 19 mai, într-o vizită la societatea agricolă Agrichim din Fetești, ce cultivă cereale și plante tehnice pe circa 3.600 de hectare, societate administrată de Viorel Nica.

vizita victor ponta agrichim fetesti - 13

În acest context, șeful Guvernului s-a arătat interesat de modul cum se face agricultură cu utilaje și sisteme de irigații performante, care sunt producțiile obținute în astfel de condiții comparativ cu ale celor care fac o agricultură de subzistență, discutând totodată cu fermieri din Ialomița și județele limitrofe despre problemele pe care le întâmpină aceștia, dar și despre noutățile legislative din domeniu.

De asemenea, a fost vizitată o stație de punere sub presiune și repompare, un siloz construit cu fonduri europene, dar și un parc de panouri fotovoltaice care asigură energia electrică în respectiva fermă.

Apel către agricultorii din România: investiți în irigaţii

„Pot să spun, şi sper să nu exagerez, că după 25 de ani, în sfârşit, începem să câştigăm pariul cu agricultura şi, în sfârșit, nu mai avem prea multe hectare nelucrate. Oamenii primesc banii la timp, subvenţiile şi toate celelalte drepturi. Începem să avem o agricultură performantă şi faptul că după douăzeci şi ceva de ani România a importat mai puţine alimente decât a exportat, e un semn foarte bun şi anul acesta va fi în acelaşi sens. Cel mai important lucru este faptul că muncesc şi trăiesc din agricultură, din zootehnie, încep să nu mai muncească degeaba sau să aducă bani de acasă, încep să simtă că se poate trăi din agricultură, că în fiecare an lucrurile merg în direcţia bună, ca producţie, ca sistem de lucru, şi asta este vestea cea mai bună.

Dincolo de veşti bune, întotdeauna când discuţi cu cei care lucrează pământul afli şi ce nu merge și cât trebuie să mai facem pe partea de irigaţii. Mă alătur apelului domnului ministru Constantin către toţi agricultorii din România de a investi în irigaţii.

Aflăm aici, de la domnul Nica, că aceia care folosesc irigaţiile au producţii mai mult decât duble faţă de cei care nu le folosesc. Este problema legată de creditele pe care le primesc şi de dobânzile foarte mari, de modul în care subvenţionăm în special exploataţiile medii, nu cele foarte mari, dar nici cele foarte mici, pentru a încuraja comasarea (…). Sunt probleme pe care încercăm să le îndreptăm. Mai mult, mâine (n.r. marți, 20 mai) voi fi împreună cu domnul ministru Constantin la Ministerul Agriculturii, pentru a inaugura noua sesiune de proiecte pe Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Și aşa cum am văzut aici un siloz modern şi mijloace moderne de depozitare, în care 50% din bani au fost de la UE şi 50% ai proprietarului, la fel trebuie să sprijinim în continuare infrastructura. Pentru că degeaba avem producţie dacă nu avem depozitare, dacă nu avem prelucrare, o să depindem întotdeauna de marii cumpărători care vin şi cumpără foarte ieftin şi după aceea vând scump în alte părţi.

Din punctul meu de vedere, agricultura în ultimii doi ani, după ce am trecut de seceta cumplită din 2012, este un pariu câştigător, este unul din motoarele de creştere ale României alături de energie, alături de fonduri europene şi de producţia industrială.  Și absolut tot ceea ce depinde de Guvern, de politicile la nivel european, unde avem comisar european pe agricultură, domnul Cioloş, care ne-a sprijinit foarte mult, am participat prin ministrul nostru la redactarea noii politici agricole, deci tot ceea ce ţine de noi pentru a sprijini acest motor extraordinar al României care este agricultura, o vom face. Profit de această ocazie, mulţumindu-le celor care muncesc zi de zi. Munca în agricultură e mult mai dificilă decât să faci declaraţii la televizor.

Cred că politicienii ar face bine să se ţină de politică, agricultorii de agricultură, pentru că e  de muncă aici şi se face dacă iubeşti pământul şi dacă ştii ce înseamnă şi când lucrurile merg bine, şi când lucrurile merg prost, şi când sunt inundaţii, şi când e secetă. Dar pentru oamenii care fac aceste lucruri, n-am decât cuvinte de laudă şi de admiraţie şi intenţia foarte clară de a-i sprijini în viitor”, declara primul-ministru.

Taxa pe construcțiile speciale va fi modificată

Victor Ponta a anunțat în acest context că în viitorul apropiat vor fi aduse câteva modificări referitoare la „taxa pe construcţiile speciale”.

„Atunci când anul trecut ne-a propus ministrul de Finanţe nu a avut ca intenţie partea de agricultură. Și acum, după 25, după ce se fac raportările, o să ne uităm exact care este impactul şi ce anume din zona de agricultură putem să scutim în viitor şi, din punctul meu de vedere, asta o să şi facem. După 25 facem analiza să vedem ce s-a raportat, ca să vedem care este impactul. Oricum noi aveam estimat un impact de încasări de vreo 400 de milioane de lei şi încasările vor fi mult mai mari, cu siguranţă”, afirma acesta.

În ceea ce privește preţul apei pe zona de irigaţii, Victor Ponta a subliniat că acesta „a fost mărit în 2011 de patru ori, nu doar pentru irigaţii ci şi pentru zonele de energie, în special”. Premierul a admis că majorarea a fost una „artificială”, care în prezent afectează grav producţia de energie dar şi producţia pe cărbune.

„Încercăm – am discutat şi cu cei din zona de energie – să reducem treptat, nu ştiu dacă o să putem să reducem la nivelul lui 2011, pentru că ştiţi, e uşor să măreşti un preţ şi mult mai greu să îl scazi, însă e foarte clar că acea mărire artificială din 2011 pentru a avea nişte venituri suplimentare afectează grav şi producţia de energie, în special la Hidroelectrica, producţia pe cărbune, la Complexul Energetic Oltenia care are mari probleme, dar şi zona de irigaţii. Ce am reuşit, şi e foarte bine, şi nu ezit să repet pentru că nu a fost ideea mea, a fost ideea domnului ministru Constantin şi uite acum am văzut că a fost o idee corectă, prin oferirea către ANIF a posibilităţii de a cumpăra energie direct de pe bursă, costurile cu energia la irigaţii au scăzut cu 28%, ori pe măsură ce retehnologizăm staţiile de pompare vor mai scădea cu încă 20-25%, iar astea sunt scăderi sigure şi deja aplicate”, a mai precizat Victor Ponta.

Infrastructura secundară de irigații va fi refăcută în totalitate cu fonduri europene

Totodată, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit despre reintroducerea certificatelor de depozit, legea în acest sens urmând să fie aprobată în luna iunie.

„În ceea ce privește reintroducerea certificatelor de depozit… Am elaborat proiectul de lege, a primit avizul Guvernului, este în Parlament în faza finală. Sper ca în luna iunie să fie aprobată, promulgată, apoi vom elabora normele metodologice”, afirma ministrul.

Daniel Constantin a menționat că guvernanții au o strategie clară de dezvoltare a agriculturii, dar și fonduri europene la dispoziție pentru implementarea ei.

„Este pentru prima dată după foarte mulți ani când avem o strategie foarte clară și mai mult decât atât avem și fondurile pentru a o implementa. Mă refer la refacerea infrastructurii secundare de irigații, în totalitate, cu o sumă din fonduri europene de 370 milioane de euro din perspectiva 2014-2020, la care se adaugă 140 milioane de euro, sume care sunt deja în fază de implementare”, a precizat ministrul Agriculturii.