comenzi la domiciliu cliseru.ro

Ialomița: Prefectul Tănăsescu promite transparentizarea și eficientizarea activității instituției

După  ce joi, 4 martie, a fost învestit în funcție, în sistem videoconferință, alături de cei doi subprefecți, prefectul Mihai Tănăsescu a susținut vineri, 5 martie, o conferință de presă, la solicitarea mass-media.

Conferinta Presa Prefectura Ialomita

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că jurnaliștii nu au fost invitați la învestire din motive ce țin de respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, dar își dorește o colaborare bună cu aceștia.

„Depunerea jurământului a reprezentat pentru mine un moment emoționant, ce m-a responsabilizat în primul rând, pentru a putea eficientiza activitatea Instituției Prefectului județului Ialomița și de a o face mult mai vizibilă. Obiectivul meu principal va fi în mod evident aplicarea la nivel local a politicilor guvernamentale. Mă preocupă de asemenea și o mai bună colaborare cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate și ai administrației publice locale pentru a se respecta legalitatea actelor administrative. Numirea mea în funcția de prefect al județului Ialomița sper să reprezinte o oportunitate pentru tânăra generație de a se implica în politică și în administrația publică locală și de a încerca să schimbe modul în care instituțiile publice sunt conduse. Vreau să vă asigur de toată colaborarea mea. Voi fi o persoană de dialog, un om onest și implicat”, a declarat prefectul județului Ialomița – Mihai Tănăsescu.

Mihai Tănăsescu a ținut să sublinieze faptul că „nu a venit în Prefectură pentru un loc călduț și nici pentru importanța funcției și influența pe care o poate avea”, ci „strict pentru eficientizare și pentru a crea un mediu mai propice dezvoltării mediului privat”. Acesta speră „din tot sufletul să poată schimba activitatea prefecturii și a instituțiilor deconcentrate”, însă a precizat că are nevoie de o perioadă de timp pentru a putea avea o imagine de ansamblu a problemelor existente și pentru a găsi soluțiile cele mai bune.

Mihai Tanasescu Prefect Ialomita„Nu am venit în Prefectură pentru un loc călduț și nici nu am venit pentru importanța funcției și influența pe care o poate avea. În timp veți observa că am venit strict pentru eficientizare și pentru a crea un mediu mai propice dezvoltării mediului privat. Pentru că din mediul privat vin. Am activat timp de 10 ani, am manageriat diverse activități, de la exploatare forestieră până la prelucrarea lemnului, și am condus echipe între 30 și 90 de oameni. (…) Am terminat Masterul la SNSPA în Relații Internaționale și Integrare Europeană. (…) Nu am intrat pe ușa din dos, cu pile și cu relații. Este o numire politică. Așa este legea, eu am respectat-o. Biroul Național al USR mi-a încredințat această funcție, eu am acceptat-o și sper să o duc cu succes la final. Eu m-am înscris în politică în urmă cu trei ani. M-am înscris în USR tocmai din dorința de a face o schimbare. Nu m-am gândit niciodată că în USR vor exista la nivel județean, în 2017, doar cinci persoane. Mă așteptam să fie la fel ca la PNL sau PSD, o structură organizată, cu foarte mulți oameni, iar fiecare știe ce are de făcut. M-am trezit cu cinci persoane. Iar cei de la conducerea centrală mi-au propus să mă ocup de extinderea organizației. Au văzut că am performat. Mai departe m-am ocupat și de alte atribuții în Biroul Județean, în Biroul Local și presupun că au avut încredere în mine, în competențele mele, în entuziasmul meu ”, a mai spus Mihai Tănăsescu.

Șeful Cancelariei Prefectului va fi Ionel Ghiorghișor, fost șef al Serviciului Juridic din cadrul aceleiași instituții, în prezent pensionar.

La conferință a participat și noul subprefect al județului, Gheorghe Babageanu, doamna Tonița Manea, fost prefect, actual subprefect, fiind într-o deplasare.

Gheorghe Babageanu„Am absolvit liceul în 1979. De atunci și până acum am muncit necondiționat, continuu. Am absolvit facultatea în 1987, Facultatea de Horticultură, cu 10. Din 1991 am înființat două societăți, care funcționează și acum, și nu am nicio datorie la stat. Am mai ocupat funcția de subprefect câteva luni, iar acum am fost din nou numit în această funcție. Un an și trei luni am lucrat ca director în această instituție și mi-am făcut datoria  așa cum trebuie și mi-o voi face în continuare. Îmi cer scuze dacă în relația cu dumneavoastră au mai fost sincope, dar vreau să vă asigur că nu au fost tendențioase. (…)”, a ținut să precizeze Gheorghe Babageanu.

În ceea ce privește modalitatea în care a fost propus de partid să ocupe această funcție, Babageanu consideră că a fost o competiție corectă și transparentă în PNL, obținând 19 voturi din 21.

„Acest vot a avut un cuvânt greu la Centru unde unele persoane s-au dus cu alte propuneri. Când am fost propus eram plecat din țară, în concediu. Știu doar că au mai candidat un membru de la Fetești și unul de la Urziceni. Atât știu. Am fost votat în lipsă… Dacă eram prezent, poate că obțineam mai mult. Doamna Manea Tonița cred că a obținut chiar 21 de voturi”, a mai spus Babageanu.

Noul subprefect este de părere că numirea pe criterii politice este mult mai corectă decât ce a fost până acum, când deși erau numiți politic, se tot ascundeau după deget și „se făceau tot felul de tertipuri”.

Mai multe articole de la obiectiv.net: