Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Ialomița: Pompierii au acționat mai bine de 12 ore în sprijinul populației afectate de inundații | https://wp.me/p49Kdo-cp7

Ialomița: Pompierii au acționat mai bine de 12 ore în sprijinul populației afectate de inundații

În urma căderilor masive de precipitații din cursul zilei de ieri, la dispeceratul inspectoratului au fost primite aproximativ 90 de apeluri de la cetățeni, administratori de firme ori angajați care ne solicitau ajutorul pentru evacuarea apei din locuințe, gospodării, sau clădiri ale unor instituții și operatori economici.

În toate aceste cazuri apele pluviale au pătruns rapid, afectând bunurile, căile de comunicații și grădinile. Majoritatea solicitărilor au venit de la cetățeni ai municipiului Slobozia (și cartierul Bora), dar și din Urziceni sau comune precum Bărbulești, Cosâmbești sau Mărculești.

Încă din jurul orei 09.00, când a fost primită cea dintâi solicitare în municipiul Urziceni, salvatorii au acționat cu 5 autospeciale de intervenție, 9 motopompe și 30 de cadre pentru extragerea și evacuarea apei din 19 locuințe, 7 curți, 7 instituții publice și 2 operatori economici.

Pe toată perioada gestionării situațiilor de urgență instituția noastră a făcut front comun cu serviciile voluntare pentru situații de urgență ale localităților, împreună cu care am acționat în sistem integrat până aproape de miezul nopții.

Comunicat de presă: ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA