Ialomița: Lovit de tren când traversa calea ferată cu o căruță

Un eveniment din care a rezultat rănirea unui bărbat de 75 de ani s-a produs în această dimineață la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Orboești, comuna Andrășești.

Bărbatul a încercat să traverseze calea ferată cu un atelaj hipo, moment în care acesta a fost acroșat de un tren de călători.

Un echipaj de paramedici SMURD a intervenit pentru acordarea primului ajutor bărbatului, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijilor medicale suplimentare.

Unul dintre cei doi cai ai atelajului a fost de asemenea rănit, fiind solicitat un medic veterinar din zonă pentru acesta. Niciun călător din tren nu a suferit leziuni.

Comunicat de presă: ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA