Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Ialomița: Ce spune poliția despre cazul jurnaliștilor prădați la Manasia https://wp.me/p49Kdo-edx

Ialomița: Ce spune poliția despre cazul jurnaliștilor prădați la Manasia

La mijlocul lunii trecute, câțiva jurnaliști prezenți la Manasia pentru a transmite de la fața locului un eveniment s-au trezit că le-au fost furate din carul de reportaje rucsacurile, hainele, cardurile, actele.

După eveniment, sesizat evident la poliție, în spațiul public au apărut mai multe acuzații cu privire la modul în care a fost gestionat cazul, polițiștii fiind acuzați că „au făcut blat cu hoții ca să-i scape de dosarele penale”.

„Jurnalista a sunat la 112 şi la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie. Vă luăm declaraţii şi vedem ce putem să facem, i-au spus poliţiştii. O oră mai târziu, însă, în loc să fie pe teren şi să caute hoţii, poliţiştii stăteau liniştiţi în sediul poliţiei. (…) Mai târziu am înţeles de ce. Pe hoţi i-au găsit. Cu ajutorul unei camere de supraveghere din zonă. Nu doar că i-au găsit, ci i-au şi învăţat cum să scape de dosarul penal”, a spus jurnalista, declarațiile acesteia fiind publicate integral și pe a1.ro.

Cu privire la aspectele apărute în spațiul public, reprezentanții IPJ Ialomița au făcut câteva precizări.

„Conducerea IPJ Ialomița a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de gestionare a plângerii înregistrate și a felului în care s-a acționat pentru soluționarea acestui caz. Verificările sunt realizate de ofițeri din cadrul Biroului de Control Intern din cadrul IPJ Ialomița. Cu privire la faptele semnalate, la data de 14 august a.c., un bărbat de 33 de ani a sesizat că i-au fost furate din autoturism două rucsacuri, haine, acte și carduri. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul, împreună cu alte două persoane, se aflau în localitatea Manasia pentru a face un reportaj referitor la un eveniment produs cu o zi înainte. În timp ce desfășurau activități jurnalistice, persoane necunoscute au sustras din autoturismul acestora, lăsat neasigurat, două rucsacuri, acte, bani și alte bunuri personale. În urma activităților informativ-operative și de cercetare la fața locului, polițiștii au depistat autoturismul cu care s-ar fi săvârșit furtul și de asemenea conducătorul acestuia. Având calitatea de complice, șoferul, un bărbat de 34 de ani, a fost reținut în aceeași zi, pe bază de ordonanță, fiind introdus în CRAP Ialomița.

În cauză cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni”, precizează IPJ Ialomița.