Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Ialomița: Campanie de informare cu privire la importanța și beneficiile vaccinării. Ministrul Sănătății, la Țăndărei https://wp.me/p49Kdo-dMZ

Ialomița: Campanie de informare cu privire la importanța și beneficiile vaccinării. Ministrul Sănătății, la Țăndărei

Având în vedere contextul epidemiologic actual, precum și scăderea constantă a nivelului de acoperire vaccinală pentru toate tipurile de vaccin prevăzute în Programul Național de Vaccinare, Ministerul Sănătății, în parteneriat cu OMS și UNICEF, derulează campania de vaccinare „door to door”, campanie ce își propune intensificarea activităților de informare-educare a populației cu privire la importanța și beneficiile vaccinării.

Vaccinarea salvează milioane de vieţi în fiecare an şi acest succes al sănătăţii publice trebuie susţinut.

Punerea în aplicare pe scară largă a programelor de imunizare în ultimii 30 de ani a condus la realizări remarcabile: regiunea europeană a OMS a fost certificată ca fiind „fără poliomielită” în anul 2002, iar în ultimele decenii numărul de cazuri de rujeolă din regiune a fost redus cu mai mult de 90%.

Grație programelor de imunizare puternice, cele 53 de State Membre din Regiunea Europeană a OMS sunt mai aproape ca oricând de a elimina la nivel regional rujeola și rubeola.

S-au făcut progrese enorme în vederea atingerii acestui obiectiv, dar sunt necesare o conștientizare mai intensă și un angajament solid pentru a remedia lacunele rămase în imunizare și pentru a preveni viitoarele focare de boală.

Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. Lacune în acoperirea vaccinală persistă în toate ţările. În timp ce, succesul programelor de imunizare în controlul bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare a condus la faptul ca mulţi părinţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii să nu se mai teamă de aceste boli, încrederea publicului în vaccinuri a fost afectată de diverse grupuri, site-uri web sau de către presă, care au pus sub semnul întrebării necesitatea şi siguranţa vaccinării.

In cadrul acestei campanii, in judetul Ialomita au fost selectate cinci localitati cu acoperire vaccinala redusa, (fara a ne limita insa doar la acestea), unde vom intensifica activitatile de informare si constientizare a populatiei cu privire la beneficiile vaccinarii: Andrasesti, Barbulesti, Fetesti- zona Vlasca, Tandarei – Cartier Strachina si Slobozia – Cartier Bora.

Campania debuteaza in saptamana 7 -10 mai 2019 la Tandarei, unde va functiona un centru provizoriu de informare si vaccinare la sediul Primariei locale, intr-un spatiu special amenajat pentru consultatii si imunizare.

Sesiunile de informare vor fi sustinute de medici specialisti in promovarea sanatatii, iar la activitatea de vaccinare, alaturi de medici de familie din localitate,  vor participa suplimentar si alti  medici si asistente din zona.

In urma analizei  datelor transmise de Directiile de Sanatate Publica din tara, a fost aleasa pentru aceasta campanie o comunitate cu rata cea mai scazuta de vaccinare. Conform situatiilor transmise de DSP Ialomita, in Tandarei, in anul 2018, rata de vaccinare a fost de 17,5%. Mai exact, dintre cei  720 de copii catagrafiati, au fost vacinati 126.  De asemenea, in primul trimestru al anului 2019, rata de vaccinare in Tandarei a fost de 2,3%.

In data de 7 mai, ora 12.00, Ministrul Sanatatii, impreuna cu reprezentanti OMS si UNICEF, precum si directori ai DSP-rilor din judetele vecine, vor fi prezenti la Tandarei.

DSP Ialomița

Vom reveni cu detalii despre vizita Ministrului Sănătații într-un nou articol.