Activitatea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, relocată temporar în containere până la finalizarea lucrărilor de extindere și modernizare
Activitatea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Slobozia a fost relocată temporar în containere special amenajate, până la finalizarea lucrărilor de modernizare, extindere și dotare a unității.
Potrivit proiectului, lucrările constau în extinderea suprafeței UPU, de la 321 m.p. la 961 m.p., o nouă copertină peste zona de acces salvări, lucrări de modernizare și recompartimentări, astfel încât să se asigure spațiile și fluxurile necesare, dotarea UPU cu peste 200 de echipamente specifice pentru facilitarea desfășurării activității și îmbunătățirea actului medical și altele.
La finalul proiectului, pacienții vor beneficia de servicii medicale furnizate la standarde ridicate, astfel încât să scadă numărul redirecționărilor către alte spitale.
Lucrările au început în 2022 și se estimează ca la finele lunii septembrie, începutul lunii octombrrie 2023 să fie finalizate.
„Zilele acestea, activitatea UPU a fost relocată în containere special amenajate, pacienții și cadrele medicale fiind protejați de lucrările de construcții ce au loc în această perioadă. Lucrările din cadrul UPU sunt în grafic, până în prezent fiind executate lucrările de rezistență, lucrările de închidere și compartimentare a pereților, precum și tencuielile pereților interiori. Au fost realizate parțial lucrările de instalații electrice, instalații sanitare și instalații termice și se lucrează la realizarea finisajelor pereților interiori. S-a început asamblarea copertinei și au fost finalizate rampele de acces”, a precizat președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel.