Ialomița: Accident rutier pe DN2, în apropiere de Coșereni. 3 persoane rănite

Ieri, 22 ianuarie, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că pe Drumul Naţional 2 s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

Din primele verificări se pare că în timp ce un bărbat de 31 de ani, din Republica Moldova, conducea un ansamblu auto format dintr-un autocamion ce tracta o remorca, din direcţia Bucureşti către Urziceni, în afara comunei Coşereni, într-o curbă periculoasă către dreapta, a cedat sistemul de prindere a remorcii, acesta desprinzându-se de autocamion, a pătruns pe contrasens, moment în care a intrat în impact frontal cu un autoturism, condus regulamentar in sens opus de un tânăr de 25 de ani, din judeţul Dâmboviţa.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 25 de ani şi a doi pasageri aflaţi în autoturismul acestuia, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ambii din judeţul Galaţi, toţi fiind transportaţi la Spitalul Municipal Urziceni.

Conducătorul ansamblului auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Un alt accident rutier s-a produs în cursul zilei de 22 ianuarie, pe raza municipiului Urziceni.

În timp ce un bărbat în vârstă de 73 de ani, din municipiul Urziceni, traversa partea carosabilă, a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Bărbuleşti, care efectua manevra de mers înapoi, fără să se asigure.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a pietonului, are a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi alcoolscop, rezultatele fiind negative.

Şi în acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal.