Grav accident rutier la Țăndărei. Trei copii răniți de un TIR
Astăzi, 30 septembrie 2013, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că la intrarea în oraşul Ţăndărei s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.
Un echipaj de poliţie rutieră s-a deplasat de îndată la faţa locului, şi din primele verificări a stabilit faptul că în timp ce un autotren, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Brăila, se deplasa pe DN21A, din direcţia Brăila către Ţăndărei, a pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat în derapaj şi a intrat pe contrasens, unde a acroşat un autoturism, dar şi trei persoane care se deplasau pe acostamentul părţii carosabile.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor trei pietoni, trei minori cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, toţi din oraşul Ţăndărei, care au fost transportaţi la Spitalul Ţăndărei pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
ATENŢIE, VITEZA UCIDE!
[arrowlist]
- Poliţia recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.
- Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
- Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să acorde o atenţie deosebită, pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor, ci şi a călătorilor.
- Timpul ploios poate favoriza producerea unor grave accidente rutiere. Astfel, poliţiştii rutieri recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa de siguranţă în mers, să utilizeze luminile de întâlnire şi să evite efectuarea manevrelor în trafic (depăşiri, treceri de pe o bandă pe alta, etc.) fără o temeinică asigurare.
- În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
- Acordaţi o atenţie mărită la pietoni în zilele cu ploi. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi nu se asigură la traversare.
- Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.
- În condiţiile unui trafic aglomerat, ploaia poate determina apariţia unor blocaje rutiere temporare.
- În această situaţie, Poliţia recomandă conducătorilor auto să nu depăşească coloana de autovehicule oprite la semafor.
- Evitaţi depăşirile atunci când vă deplasaţi în coloană. Această manevră nu scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol.
[/arrowlist]