Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Gheorghe Tinel: Deputatul infractor Marian Neacșu minte cu nerușinare

Publicat de Obiectiv Ialomita
4 aprilie 2016, 10:41 PM

Într-un comunicat de presă remis Agenției Agerpres, deputatul PSD și Secretarul General al acestui partid, infractorul Marian Neacșu, afirmă că eu nu aș fi votat Legea pentru modificarea art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

marian neacsu & tinel gheorghe
Marian Neacșu & Tinel Gheorghe

Chestorul infractor are memorie scurtă pentru că a reținut opoziția mea la un proiect de lege aflat pe agenda Camerei Deputaților la ședința de miercuri, 30 martie, dar încurcă marfa cu ambalajul și amestecă borcanele într-o încercare jalnică de a mă denigra public.

Afirmația mârșavă a condamnatului Marian Neacșu are legătură cu nominalizarea mea pentru candidatura la președinția Consiliului Județean Ialomița și este o manieră tipică de comunicare pentru un cetățean obișnuit cu minciuna și demagogia pe baza cărora și-a clădit scurta carieră politică.

Pentru o corectă informare a publicului fac precizarea că am votat PENTRU modificarea OUG 111/2010 care plafona indemnizația mamelor aflate în concediu de creștere a copilului și am susținut fără rezerve această inițiativă a Guvernului.

Și pentru că am constatat grija deosebită a condamnatului pentru „politici sociale echilibrate și îndreptate spre cetățeni” îi aduc aminte câteva astfel de practici care au vizat strict cetățenii din familia sa:

Printr-o astfel de politică echilibrată și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar producând un prejudiciu cetățenilor din alte familii de peste 16.000 de lei. A fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei și un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Printr-o altă politică, și mai echilibrată, și-a angajat soția la Polul de Asigurări Împotriva Dezastrelor Naturale PAID, pe post de Director General fără ca doamna în chestiune, respectiv Nicoleta Neacșu Radu să îndeplinească o condiție minimală pentru acest post respectiv o vechime de 10 ani în asigurări. Leafa pentru această (poate) viitoare mămică sare binișor se pare, de 4000 de euro/lunar.

PAID funcționează ca monopol privat pe piața de asigurări obligatorii a locuințelor sub autoritatea și controlul ASF. Care ASF se află sub autoritatea Camerei Deputaților și, specific, a Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare al cărei vicepreședinte este. Pe cale de consecință, condamnatul trăiește și din leafa soției care provine din buzunarele celor mai săraci cetățeni obligați să-și asigure locuința. Curat grijă față de cetățeni!

În continuarea rezoluției infracționale care l-a transformat în infractor, deputatul Pinochio și-a trimis fiica de la Cabinetul Parlamentar fix la ASF, unde aceasta primește o leafă mult mai luminoasă ca efect al politicii sociale echilibrate a tăticului grijuliu.

Fac precizarea că am sperat și mai sper încă să am o confruntare de idei și proiecte cu reprezentanții partidelor care se vor înscrie în competiția electorală. Dar nu voi tolera nici un fel de atac politic bazat pe minciuni și manipulare de tipul celui promovat de liderul condamnat al PSD Ialomița.

Comunicat presă – Tinel Gheorghe
ASF Gheorghe Tinel Marian Neacșu PAID PDL Ialomita PNL Ialomita PSD Ialomita

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net