Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Gheorghe Tinel cere demisia managerului Spitalului Județean de Urgență din Slobozia

Publicat de Obiectiv Ialomita
27 aprilie 2018, 11:57 AM

Deputatul PNL Ialomița, Gheorghe Tinel, solicită președintelui Consiliului Județean Ialomița să o demită pe Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, „pentru incapacitatea acesteia de a gestiona această unitate economică și socială de o deosebită importanță din județ”.

Gheorghe Tinel îi reproșează managerului că activitatea sa este defectuoasă, că există datorii de peste 4 milioane de lei la spital, că deciziile luate de aceasta, de a desființa unele linii de gardă, nu-și aveau rostul, dar și multe altele.

„Nu văd care este rațiunea pentru care doamna fostă șefă a gunoiului ialomițean să mai fie menținută ca manager la spitalul județean. Efectiv, eu nu văd rațiunea pentru care mai trebuie menținută în funcție. Eu cred că PSD are oameni mult mai competenți care pot reabilita această instituție. (…) Din cauza aplicării legii 153/2017, a salarizării personalului din fonduri publice, situația este dezastruoasă, iar oamenii s-au aflat în grevă spontană. Așa cum am spus la adoptarea legii de către PSD, legea va produce inechități. Și a produs. Efectele se văd. O categorie mică beneficiază de creșteri salariale, iar cea mai mare parte a personalului din sistemul sanitar, cu calificare medie, „beneficiază” de scăderi salariale. Ca dovadă că oamenii sunt nemulțumiți și ați văzut reacția lor în Gorj, Dolj, București și în Ialomița. La asta se adaugă un management defectuos”, a declarat liderul PNL Ialomița.

Deputatul susține că majorarea salariului managerului este posibil să fi avut loc ca urmare a faptului că „ar fi existat o demisie a acesteia”, asupra căreia ar fi revenit ulterior. Tot săptămâna trecută, salariații Direcției de Sănătate Publică din Ialomița au protestat, în general, din aceleași motive.

demisie Gheorghe Tinel mariana iancu PNL Ialomita spitalul judetean de urgenta slobozia - ialomita

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net