Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Fetești: Incendiu și accident cu victime multiple – Exerciţiu cu activarea Planului roşu de intervenţie | https://wp.me/p49Kdo-c1C

Fetești: Incendiu și accident cu victime multiple – Exerciţiu cu activarea Planului roşu de intervenţie

Aplicaţia, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa, se va desfăşura în data de 26.04.2018, începând cu ora 10.30, la intersecţia străzilor Bănăţenilor şi Jandarmeriei, precum şi pe amplasamentul Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti.

In aceste locaţii, vor fi simulate producerea unui accident rutier cu victime multiple, precum şi izbucnirea unui incendiu în laboratorul de informatică al Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti.

Exerciţiul de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, va implica intervenţia integrată a structurilor cu rol în gestionarea situaţiilor de urgenţă de la nivel local (forţe din cadrul ISU Ialomiţa, IPJ Ialomiţa, IJJ Ialomiţa, SAJ Ialomiţa, Poliţia Locală şi SVSU Feteşti, UPU Slobozia, Enel Distribuţie Dobrogea – punctul de lucru Feteşti, formaţiuni de intervenţie ale unităţii şcolare etc.) care vor acţiona la unison pentru salvarea victimelor şi gestionarea situaţiilor de urgenţă produse.

Conform scenariului, în data de 26.04.2018, la ora 10.30, operatorul 112 din dispeceratul integrat l.S.U.J. – S.A.J. Ialomiţa, este anunţat de producerea unui accident rutier cu victime multiple în municipiul Feteşti, la intersecţia străzilor Bănăţenilor şi Jandarmeriei. In coliziune sunt implicate două autovehicule, în care se găsesc 6 victime, iar pe carosabil se observă scurgeri de lichide combustibile.

O oră mai târziu, prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112 este primită o altă notificare, despre producerea unui incendiu în laboratorul de informatică al Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Fereşti, din care au rezultat 4 persoane intoxicate grav. Mai mult, doi salariaţi ai liceului au fost surprinşi de prăbuşirea unor elemente de construcţie, sub care sunt blocaţi, prezentând şi leziuni corporale.

Pentru toate obiectivele expuse mai sus, asigurăm cetăţenii de necesitatea derulării acestor aplicaţii, în ciuda disconfortului creat în trafic, şi le recomandăm să nu se panicheze, să nu staţioneze în zona desfăşurării de forţe şi să respecte indicaţiile personalului de intervenţie.

***

Planul roşu de intervenţie a fost conceput pentru asigurarea unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie în cazul producerii unor accidente colective şi/sau calamităţi, cu manifestări deosebit de rapide şi efecte limitate în timp, având ca rezultat victime multiple sau având potenţialul de a produce victime multiple. Documentul prevede stabilirea de reguli şi măsuri în vederea mobilizării unor resurse suplimentare din judeţ sau din afara acestuia, în situaţia depăşirii capacităţii locale de intervenţie medicală.

Planul roşu de intervenţie se activează la solicitarea inspectorului şef al I.S.U. de către prefectul judeţului în care are loc evenimentul, în situaţia în care numărul victimelor sau gravitatea lor depăşeşte capacitatea de intervenţie obişnuită a structurilor locale -S.M.U.R.D. şiS.AJ.

Loading...