Fetești: Crimă învăluită în mister. Bărbatul găsit decedat are în jur de 30 de ani.
O crimă învăluită în mister, care a îngrozit comunitatea, s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică (8/9 august), în jurul orei 3.30 – 4.00, în municipiul Fetești.
În urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană este căzută pe stradă, anchetatorii sosiți la fața locului au descoperit că acea persoană este decedată și prezenta mai multe leziuni la nivelul feței.
Deși în mediul online s-a emis inițial ipoteza că victima ar fi un băiat în vârstă de 15 ani, identificarea ulterioară a persoanei a arătat că este un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani.
În acest caz sunt efectuate cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, care probabil va comunica în perioada următoare câteva informații preliminare din acest dosar, având în vedere impactul pe care acest eveniment nefericit îl are în rândul comunității locale.
Foto: Facebook