Fetești: Copil și mama sa loviți de camion

O femeie, în vârstă de 34 de ani, și copilul său, în vârstă de 7 ani, au fost  răniți, vineri, 23 mai, într-un accident rutier produs în cartierul Vlașca al municipiului Fetești.

accident vlasca fetesti

În timp ce un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din județul Tulcea, se deplasa la volanul unui autocamion, pe strada Mihail Sadoveanu din Fetești, a acroșat doi pietoni care se deplasau pe partea carosabilă, din accident rezultând vătămarea corporală a celor doi.

Aceștia au fost preluați de Ambulanță și transportați la Spitalul municipal din Fetești pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind zero.

accident vlasca 2

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor care au produs accidentul.