Dublu eveniment expozițional la Muzeul Agriculturii
Miercuri, 28 mai, la Muzeul Agriculturii, a avut loc un dublu eveniment expoziţional. În prezenţa unui public numeros, format din reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai bisericii, cadre didactice şi elevi de liceu, au fost deschise expoziţiile „Olga Smolenschi – Raţiunea de a exista…” şi „Pâinea noastră cea de toate zilele”.
Prima dintre expoziţii a prezentat o parte din opera sculptoriţei Olga Smolenschi – statuete modelate din ceramică roşcată, gips patinat, pământ lăcuit şi marmură. Sculpturile, împreună cu alte piese reprezentând farfurii şi vase din ceramică roşie lucrată pe roată tradiţională din colecţia personală a artistei au fost donate Muzeului Agriculturii de familia Ioan şi Mariana Lucia Fota din Bucureşti, care s-au aflat printre invitaţii la deschiderea expoziţiei.
Născută în 1924 (a murit în 2012, la Bucureşti), la Cetatea Albă, Olga Smolenschi a absolvit Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi, de-a lungul vieţii, a creat o operă care merită să fie descoperită şi integrată în fenomenul artistic românesc din perioada postbelică.
„Suntem bucuroși pentru că am reușit să obținem această donație, pentru că, în acest fel, spațiul nostru cultural a devenit mai bogat. Sunt lucrări care, în aparență, par a nu fi legate de structura Muzeului Agriculturii, însă, ele au ca material de realizare pământul, ceramica, lutul, deci se leagă de contextul în care suntem”, afirma directorul muzeului, Gheorghe Petre.
La eveniment au participat și prefectul Gigi Petre, dar și președintele Tribunalului Ialomița, instituție care a beneficiat de anumite opere de artă, cu amabilitatea directorului muzeului, Gheorghe Petre.
„În primul rând, trebuie apreciată noblețea sufletească a familiei Fota și, în al doilea rând, trebuie să apreciem că într-un oraș – trebuie să recunoaștem – destul de anost cum este Slobozia, există Muzeul Agriculturii și este păcat că nu este apreciat la adevărata sa valoare de către cei care locuiesc în acest județ, oraș, și nu se face suficientă publicitate acestui lăcaș de cultură”, spunea Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița.
Mariana Lucia Fota susținea că a ales Muzeul Agriculturii pentru a dona aceste lucrări deoarece are o importanță mult mai mare decât i se dă, declarându-se – atât dumneaei cât și soțul său – onorați și încântați de deschiderea pe care o are acum Olga Smolenschi, prin lucrările pe care le-a realizat.
Cea de-a doua expoziţie vernisată la Slobozia a fost dedicată pâinii. Expoziţia a fost prezentată şi la Palatul Parlamentului, cu prilejul celei de a 29-a Conferinţe Regionale pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi a lucrărilor celei de a 38-a sesiuni a Comisiei Europene pentru Agricultură a FAO, în perioada 1-4 aprilie 2014.
„Ceea ce vedeți aici este o construcție expozițională simbolică, care reunește elemente de cultură materială și spirituală din spațiul românesc, spațiu care aparține arealului carpato-dunărean, areal care face obiectul interesului cercetătorilor, istorici, etnologi, antropologi, arheologi (…). Sunt elemente de cultură materială care, în sinteză, reprezintă ciclul agrar al cultivării grâului, de la arat, semănat, obiceiuri agrare, instrumentar culinar pentru facerea pâinii şi pâini rituale care însoţesc evenimentele importante din viaţa omului, cum ar fi nunta, înmormântările”, sublinia Viorica Croitoru, reprezentant al Muzeului Agriculturii.