livrari la domiciliu

DSVSA Ialomița: Informare operatori economici – materiale informative privind siguranța alimentelor, în contextul Covid-19

 Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți operatorii economici care desfășoară activități în domeniul alimentar că pe site-ul ANSVSA (www.ansvsa.ro) au  fost  publicate  2 materiale informative  privind  siguranța  alimentelor  în  contextul COVID-19, reprezentând  forma tradusă  și adaptată a Ghidului  provizoriu „COVID-19 și  siguranța alimentelor-Ghid  pentru industria alimentară” elaborate de FAO și OMS  și  publicat în  data de 7 aprilie 2020 și  ghidul „COVID -19 și  siguranța  alimentelor- întrebări și răspunsuri elaborate de DG SANTE și publicat în 8 aprilie pe site-ul Comisiei Europene.

Scopul acestor ghiduri este să ofere măsuri suplimentare ce trebuie aplicate de către  operatorii din domeniul alimentar în contextual COVID-19, încât să asigure continuitatea activității pe lanțul alimentar și furnizarea de produse sigure către  consumatori.

În  cuprinsul  celor două  documente se fac mai multe precizări cu privire la riscul de infecție prin alimente și ambalaje, astfel:

– nu  există  dovezi despre viruși care cauzează boli respiratorii și care să se transmită prin alimente sau ambalaje, coronavirusurile nu se pot  multiplica prin alimente, au nevoie de animal sau  gazdă umană pentru a se multiplica;

– nu există evidențe care să arate că produsele alimentare prezintă un risc pentru sănătatea umană în ce privește COVID-19;

– deși există cercetări experimentale în laborator care  arată faptul că  virusul responsabil de COVID-19 persistă 24 ore pe carton, 72 ore pe plastic și oțel și până la 4 ore pe cupru, aceste  rezultate ar trebui  interpretate cu prudență în mediul real;

– nu există dovezi că ambalajele contaminate transmit infecția ;

–  virusul  poate fi  transmis în timpul unui  contact apropiat între  persoane prin picături respiratorii (tuse sau strănut) și prin obiecte contaminate (picăturile respiratorii cad pe obiecte sau  suprafețele din jurul persoanei  infectate, existând  teoretic  posibilitatea infectării altei  persoane care atinge suprafața sau obiectul contaminat și apoi atinge propria gură, nas sau ochi).

Comunicat de presă: DSVSA – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa