Drept la replică – Neculai Șelaru, Președinte AGVPS Romania
În ziarul Independent din Slobozia, a fost publicat sub semnătura enigmaticului ziarist M.S., în data de 10 februarie 2016, articolul intitulat „Scandal la început de an la AVPS Ialomiţa”. În legătură cu afirmaţiile deliberat neadevărate, de natură a duce în eroare cititorii, mă simt obligat să fac, cât se poate de concis şi tranşant următoarele precizări:
- la AVPS Ialomiţa „ciugulelile” din banii asociaţiei au început încă de pe vremea cât preşedinte era col(r) Tudor Anghel, cu îngăduinţa fostului director al asociaţiei, Trandafir Ştefan;
- schimbarea fostului preşedinte Tudor Anghel din funcţie, care s-a dovedit justificată, s-a produs însă cu scandal, nicidecum în mod firesc cum ar fi trebuit să procedeze membri raţionali ai adunării generale a asociaţiei;
- alegerea unui nou preşedinte, în persoana procurorului Anton Eugen, s-a dovedit o soluţie doar temporară, din cauza acuzelor aduse imediat acestuia, referitoare la angajarea şi activitatea unei rude apropiate la magazinul în profil al clubului din Feteşti;
- în aceste condiţii s-a retras din funcţie şi fostul director Trandafir Ştefan, cel care reuşise, cu bune şi rele, să ţină asociaţia pe linia de plutire zeci de ani; s-a retras din cauza unor acuzaţii scandaloase nedovedite şi a atmosferei imposibile de lucru create şi întreţinute din interiorul asociaţiei şi din afara ei; mai înainte de retragere, a întreprins însă tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a-l instala director pe numitul Dumitrescu Petre Marius; dacă a făcut-o la rugămintea prietenului lor comun din Urlaţi sau din alte motive este mai puţin important acum şi mai greu de ştiut; cert este că a reuşit să facă cel mai mare rău asociaţiei pe care a condus-o anterior, instalând un terminator de societăţi comerciale, condamnat în acea vreme la 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru delapidare; în plus acesta era insolvabil atunci şi a rămas şi în prezent, după ce banca i-a luat casa şi executorii judecătoreşti îl urmăresc pentru două titluri executorii, de 1.600.000 lei (16 miliarde de lei vechi) şi, respectiv, de 400.000 lei (4 miliarde de lei vechi);
- după retragerea procurorului Anton Eugen din funcţia de preşedinte al AVPS Ialomiţa, într-o adunare generală la fel de tensionată şi zgomotoasă ca şi precedenta, a fost ales preşedinte d-l Neagu Adrian; indiferent de ce i se impută acum preşedintelui încă în funcţie, este persoana care şi-a dat seama că directorul, cu care făcuse echipă bună la început, a sustras sistematic bani din patrimoniul asociaţiei prin deconturi fictive; să ne reamintim doar de încasările efectuate personal, fără eliberare de chitanţe fiscale, pentru vânatul valorificat, de protocoale încheiate singur cu străinii, de decontările nelegale de sute de milioane de lei pe carburanţi şi reparaţii fictive ale maşinilor din dotarea asociaţiei, pe obiectele de igienă personale, inclusiv prezervative, pe fructe exotice, pe mese luate la restaurant cu prietenii ş.a.m.d.; preşedintele Neagu Adrian nu numai că a sesizat Consiliul AVPS Ialomiţa despre aceste furturi, dar a avut şi tăria de caracter de a lupta, cum a ştiut şi a putut, pentru scoaterea acestora în evidenţă şi pentru desfacerea contractului de muncă al directorului, lucru pe care l-a dus, până la urmă, la bun sfârşit; a salvat astfel asociaţia, pentru moment, din situaţia falimentară în care o adusese, în opinia multora deliberat, fostul director Dumitrescu Petre Marius;
- meritul clarificării furturilor făptuite din patrimoniul AVPS Ialomiţa, de către iresponsabilul insolvent director Dumitrescu Petre Marius, precum şi a altor fapte penale săvârşite de acesta, nu-i revine doar preşedintelui Neagu Adrian, ci şi altor membri vânători ai AVPS Ialomiţa, printre care cenzorul Petrache Marian, d-l Roşca Nicolae, d-l Ghiorghişor Ionel, d-l Răducanu Marian, d-l av. Drăgănoiu Claudiu, subsemnatul şi alţii, în pofida opoziţiei „complicitare” a cca. 1/2 din membrii Consiliului AVPS Ialomiţa; cei din urmă ar trebui să fie făcuţi responsabili financiar, alături de Dumitrescu Petre Marius, pentru susţinerea acestuia în funcţie şi de toate prejudiciile aduse asociaţiei, a căror valoare totală nu este încă stabilită;
- la momentul actual „scandalul” nu doar continuă, ci este exacerbat, fiindcă se urmăreşte sau se doreşte, de grupuri rămase în umbră, schimbarea preşedintelui Neagu Adrian, dar nu într-o adunare generală statutară, ci în cadrul unei adunări generale contestabile, generatoare de noi şi noi scandaluri şi de falimentarea asociaţiei până la urmă; scopul final urmărit, observând ceea ce se întâmplă la AVPS Ialomiţa, nu poate fi decât împărţirea patrimoniului asociaţiei şi a fondurilor de vânătoare între cei ce întreţin din umbră acest scandal; în acest scandal m-am simţit dator să intervin, cu cea mai bună intenţie şi pentru salvarea asociaţiei afiliate, atât în calitate de preşedinte executiv al AGVPS, cât şi de membru cu cotizaţia achitată pe anul 2016, fiindcă mi-ar părea extrem de rău ca AVPS Ialomiţa să falimenteze şi pur şi simplu să dispară, din motive aparent doar economice, ca persoană juridică;
- trecând peste consilierea AVPS Ialomiţa cu ocazia reatribuirii în gestionare a fondurilor cinegetice, consiliere acordată în mod egal tuturor asociaţiilor afiliate, şi peste observaţiile tehnice făcute punctual pentru evitarea rezilierii unor contracte de gestionare a fondurilor cinegetice, am încercat, discutând cu membri responsabili ai Consiliului AVPS Ialomiţa, să-i conving să procedeze statutar şi raţional pentru salvgardarea acestei asociaţii; adică să pregătească o adunare generală ordinară de analiză şi alegeri, cât mai curând posibil, în care actuala conducere a asociaţiei să raporteze rezultatele activităţii desfăşurate în cei 5 ani trecuţi de la precedentele alegeri, să fie dezbătute şi aprobate modificările şi completările ce se doresc a fi aduse Statutului AVPS Ialomiţa şi, ulterior, să fie aleşi sau validaţi, după caz, noii membri ai Consiliului asociaţiei, în frunte cu preşedintele, pentru următorii 5 ani;
- în contextul prezentat mai sus, am fost invitat să particip la Adunarea generală a AVPS Ialomiţa anunţată pentru data de 05.02.2016 ora 1100; la sesizarea d-lui Drăghici Vasile, membru al AVPS Ialomiţa, am luat cunoştinţă de faptul că adunarea generală la care am fost invitat este nestatutară, fiindcă au fost convocaţi o parte din membri adunării generale din mandatul de 5 ani în curs şi o parte dintre membri viitoarei adunări generale de analiză şi alegeri, al cărui mandat începe pe 25 martie a.c.; afirmând că nu pot luat parte la o adunare generală nestatutară, probabil că am influenţat decizia de demobilizare a membrilor adunării generale programate, dar nu am dispus eu acest lucru; s-a evitat astfel un nou scandal şi o nouă contestare a hotărârilor ce se puteau lua, nule de drept în cazul acestei adunări generale nestatutare;
• în continuare, am participat la o şedinţă de Consiliu ad-hoc convocată, pentru a decide împreună, în mod concret, convocarea adunării generale a asociaţiei în data de 25 martie 2016, ordinea de zi a acesteia şi data până la care pot fi finalizate alegerile la toate grupurile asociaţiei; am făcut astfel, un ultim efort pentru punerea Consiliului AVPS Ialomiţa, compus din membri cu păreri şi responsabilităţi extrem de diferite, pe linia de lucru corectă;
consider că 25 martie 2016 este momentul la care fiecare membru al Consiliului AVPS Ialomiţa trebuie să raporteze adunării generale cum s-a achitat de obligaţiile unei reprezentări responsabile pe perioada mandatului său, referindu-se şi la evoluţia nedorită a furturilor de patrimoniul asociaţiei; de asemenea consider că data de 25 martie 2016 poate constitui data încheierii disputelor pentru putere, dacă alegerile pentru preşedinte şi ceilalţi membri ai consiliului asociaţiei vor fi inspirate.
În încheiere sugerez Adunării generale a AVPS Ialomiţa să nu descarce de gestiune şi sarcini actualului Consiliu, care îţi încheie mandatul în data de 25 martie 2016, şi să decidă un audit tematic în scopul stabilirii cuantumului şi recuperării prejudiciilor de miliarde de lei (vechi) adus patrimoniului AVPS Ialomiţa, în solidar de la cel direct vinovat şi de la cei vinovaţi de complicitate prin susţinerea acestuia în funcţie.
Cât despre afirmaţiile insinuante şi calomnioase proliferate la adresa mea, de enigmaticul ziarist M.S. în ziarul Independent, nu fac decât precizarea că patrimoniul AGVPS a crescut, din 1990 până în 2015, de 26 de ori în monedă USA şi de 523 de ori în lei. Meritul acestei creşteri de patrimoniu nu mi-l asum personal, ci este meritul consiliilor AGVPS care s-au succedat la conducerea AGVPS în decursul celor 5 legislaturi în care am fost ales şi reales în funcţia de preşedinte executiv.