Două contracte de finanțare prin Regio semnate la nivelul județului Ialomița în domeniul serviciilor sociale
Proiectele se referă la „Înfiinţarea centrului de recuperare şi reabilitare neuro-psihică pentru adulţi Movila” şi „Extindere, reabilitare termică şi dotare Centru de Îngrijire şi Asistenţă Slobozia”
Miercuri, 19 octombrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a organizat o vizită cu jurnaliștii la proiectele Regio din județul Ialomița, scopul acestei acţiuni fiind de a le prezenta stadiul implementării proiectelor şi, implicit, impactul Regio la nivel judeţean.
În cadrul evenimentului, jurnaliştii au putut vedea patru proiecte ce se derulează cu finanţare europeană nerambursabilă prin intermediul Regio: „Amenajare Centrul comunitar al persoanelor în vârstă din municipiul Slobozia”, „Dezvoltare activitate de inscripţionare prin printare, tampografie, sergrafie şi gravură”, „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de drumuri în staţiunea balneară Amara” și „Reabilitarea Parcului balnear din staţiunea Amara”.
Totodată, au fost semnate două contracte de finanţare, inițiate de Consiliul Județean Ialomița, pentru „Înfiinţarea centrului de recuperare şi reabilitare neuro-psihică pentru adulţi Movila” şi „Extindere, reabilitare termică şi dotare Centru de Îngrijire şi Asistenţă Slobozia”.
Proiectul privind înființarea centrului de la Movila are o valoare de 7,7 milioane lei, iar perioada de implementare va fi de 17 luni de la data semnării contractului de finanțare. Beneficiarii direcți vor fi 20 de persoane cu handicap neuro-psihic din Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia, 15 tineri cu handicap neuro-psihic proveniți din sistemul de protecție a copilului care au împlinit vârsta de 18 ani, 6 persoane cu handicap neuro-psihic de la nivelul județului, dar și 41 de angajați, prin posturile nou-create, ai Centrului de Recuperare și reabilitare de la Movila.
De asemenea, proiectul privind extinderea, reabilitarea și dotarea Centrului de Îngrijire și Asistență din Slobozia are o valoare de aproape 3,5 milioane lei, perioada de implementare fiind tot de 17 luni. Beneficiarii vor fi 138 de persoane asistate în cadrul Centrului, aproximativ 400 de persoane vârstnice din municipiu care vor beneficia de serviciile centrului de zi, dar și 96 de angajați care vor beneficia de condiții de muncă mai bune.
Semnarea contractelor a avut loc în prezența directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a directorului Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, Paul Marcu, a președintelui Consiliului Județean, Silvian Ciupercă, dar și a altor oficialități locale.
Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia, afirma că semnarea celor două contracte reprezintă un moment important pentru ADR, în viitor existând premise ca și alte cereri de finanțare să fie acceptate.
Directorul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, Paul Marcu, spunea că drumul până la semnarea contractelor de finanțare a fost unul destul de greu, proiectele fiind depuse în luna iulie 2010.
„Un an și ceva a durat până s-au evaluat. Au fost mulți oameni care au depus eforturi, multe instituții. Dar cu cât a fost mai greu, cu atât plăcerea a fost mai mare. (…) În momentul de față, avem capacitatea și serviciile necesare pentru a răspunde în orice moment nevoii oricărui om din județ pentru servicii sociale, mai puțin pentru persoanele cu handicap adulte. De aceea, cele două proiecte pe care astăzi le semnăm vin ca o mănușă să întregească paleta de servicii sociale ale Consiliului Județean, ale DASPC, ca în orice moment să putem să răspundem nevoilor familiilor aflate în dificultate în județul nostru”.
Astfel, județul Ialomița totalizează trei proiecte pe acest domeniu al serviciilor sociale, fiind alături de județul Giurgiu, pe locul I, la nivelul regiunii, în ceea ce priveste serviciile sociale, fapt care denotă, spunea Liviu Mușat, „preocupările autorităților pentru semenii noștri cu dificultăți”.
În perioada următoare există premise importante pentru ca un alt proiect să fie semnat la nivelul județului, și anume legat de rețeaua de străzi din municipiul Urziceni, ceea ce ar duce la obținerea unui calificativ bun al județului în acest domeniu de intervenție.
În ceea ce privește infrastructura educațională, din județul Ialomița s-au depus 11 cereri de finanțare, dar niciun contract nu a fost semnat în acest sens.
„Sperăm ca prin disponibilizarea fondurilor de la proiectele deja contractate să facem loc și unor proiecte din județul Ialomița. Nu voi face referire la momentul în care au fost depuse aceste aplicații, s-ar putea ca el să fi fost un pic mai întârziat, însă noi sperăm ca odată cu obținerea unor economii în derularea proiectelor, dar și în urma aplicării unor corecții pentru unele proiecte la care nu s-au cheltuit toate sumele așa cum se cuvine, să facem loc și pentru un anumit număr de contracte de finanțare din județul Ialomița”, a ținut să precizeze Liviu Mușat.
În domeniul 4.1, județul Ialomița a avut „un comportament bun”, cel mai mare contract de finanțare pe axa 4 aparținând județului Ialomița. Este vorba de complexul Hamilton, situat la intrarea în municipiul Slobozia, cu o valoare de peste 40 milioane lei, derulat de o firmă din județ.
Directorul ADR a menționat că deși acest demers al agentului economic privat este unul lăudabil, el va trebui susținut, deoarece contribuția proprie va fi destul de însemnată, iar riscul ca acest proiect să nu se finalizeze trebuie evitat.
De asemenea, în ceea ce privește administrația locală, există în momentul de față un proiect aproape de contractare, și anume Centrul de Afaceri de la Urziceni, proiect inițiat și derulat de Consiliul Județean Ialomița.
Pe domeniul 4.3., al micro-întreprinderilor, există aproximativ 40 de aplicații, un număr bun pentru un județ mic așa cum este Ialomița, fiind semnate până în prezent 10 contracte, unul din ele fiind vizitat miercuri, în cadrul acțiunii derulate împreună cu jurnaliștii.
În plus, pe axa 1, ADR Sud Muntenia este pe cale să semneze un contract de finanțare pentru un alt proiect, legat de Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, (PIDU) aparținând municipalității slobozene, plan care conține două proiecte.
Liviu Mușat declara că aceste două proiecte sunt în stadiu destul de avansat, sperându-se ca la sfârșitul anului să fie semnate și contractele de finanțare mult așteptate.
Trebuie menționat de asemenea că primele contracte de finanțare în regiunea Sud-Muntenia au aparținut județului Ialomița, ele fiind deja finalizate, atât la Amara cât și cel legat de DJ 201.
Dacă miercuri jurnaliștii au putut vedea patru proiecte din județ, finanțate prin Regio, vineri, 21 octombrie, beneficiarii contractelor de finanțare se vor întâlnii cu reprezentanții ADR Sud Muntenia, întâlnire în cadrul căreia vor fi detaliate toate problemele pe care le au aceștia în implementarea proiectelor, urmând a se discuta și despre prevederile din noua legislație vizavi de vestitele corecții financiare care se aplică pentru diferite nereguli, inexactități în derularea contractelor de achiziție.