Două autoturisme au luat foc în urma unor scurtcircuite la instalația electrică

Două autoturisme au luat foc, marți, 21 mai, din cauza unor scurtcircuite produse la instalația electrică.

incendiu masina (1)Primul autoturism a luat foc în timp ce se deplasa pe DN21, între Slobozia Nouă şi Iazu. Evenimentul s-a produs marți, în jurul orei 13.00, iar în momentul sosirii pompierilor la faţa locului incendiul era aproape lichidat de către proprietarul autoturismului, care a intervenit cu ajutorul unui stingător. Flăcările au distrus compartimentul motor în proporţie de aproximativ 70%.

Patru ore mai târziu, un alt autoturism, staţionat pe raza municipiului Slobozia, a luat foc. Şi în acest caz, flăcările au fost generate de un scurtcircuit produs la instalaţia electrică, iar în momentul sosirii pompierilor habitaclul era inundat cu fum, iar flăcările se manifestau în partea stângă a bordului şi la capitonajul portierei şoferului. Pompierii au acţionat prin spargerea unui geam al autoturismului, iar după câteva minute incendiul a fost lichidat.