Ziarul Obiectiv Ialomita > Stiri nationale > Donează celule stem hematopoietice. Salvează viața unui bolnav de cancer https://wp.me/p49Kdo-dUM

Donează celule stem hematopoietice. Salvează viața unui bolnav de cancer

28 mai – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge

  • Doneaza & Salveaza - Celule Stem
    Doneaza & Salveaza – Celule Stem

    La fiecare 35 de secunde, undeva în lume, cineva este diagnosticat cu cancer de sânge.

  • Pentru mulți pacienți cu cancere de sânge, soluția o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice.
  • În fiecare an, peste 000 de oameni din toată lumea caută un donator compatibil de celule stem în afara familiei. Mulți dintre ei nu îl găsesc niciodată.
  • În peste 70% din cazuri, donatorul compatibil nu este din cadrul familiei.
  • În România sunt 30 de pacienți care așteaptă un donator potrivit.
  • Pentru aproape 50% dintre pacienții români care nu au donator înrudit, nu există în prezent donatori compatibili nicăieri în lume și nu au șansa de a face un transplant de celule stem hematopoietice care le-ar putea salva viața.
  • 222 români au beneficiat până acum de transplant de celule stem și doar 9 dintre aceștia au găsit donatorul în țară.
  • 177 români sunt înscriși în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Registrul din România este un registru mic comparativ cu cele din alte țări (Anthony Nolan din Marea Britanie – 744.103 donatori de CSH, REDMO din Spania – 449.977 donatori de CSH, Greffe de Moelle din Franța – 333.104 donatori de CSH, Registrul din Italia – 469.399 donatori de CSH, Registrul din Cehia – 83.466 donatori de CSH, Registrul din Cipru – 171.226 donatori de CSH, Portugalia – 398.887 donatori de CSH, NMDP din SUA – 8.884.350 de donatori de CSH, ZKRD din Germania – 8.601.460 donatori de CSH)

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge este marcată în fiecare an pe 28 mai, iar simbolul ei, semnul & colorat în roșu, arată solidaritatea cu persoanele afectate de cancere de sânge.

În fiecare an, în România, la 100.000 locuitori sunt diagnosticați 3 pacienți cu cancere de sânge (limfom, leucemie, mielom multiplu) pentru care singura soluție terapeutică  o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice.

Orice persoană sănătoasă cu vârsta între 18 și 45 de ani poate deveni donator voluntar de celule stem hematopoietice, iar de acum înscrierea în Registrul Donatorilor se face și mai simplu, fără deplasare la vreun centru al donatorilor de CSH. ”Nu trebuie decât să intrați pe www.registru-celule-stem.ro/implicate/, să completați un formular cu datele personale de contact  și noi vă expediem acasă un kit de raclaj bucal cu instrucțiuni de folosire – este foarte ușor să vă recoltati singuri probele și durează doar 5 minute. Dumneavoastră ne trimiteți kitul înapoi împreună cu consimțământul și un chestionar medical completate și semnate, noi facem analizele și dacă totul este în regulă, vă anunțăm că ați devenit un potențial donator de celule stem hematopietice. Din acel moment tot ce trebuie să faceți este să așteptați să fiți contactat. Este foarte posibil să nu vă contactăm niciodată, dar dacă ați putea fi șansa la viață pentru cineva?” spune Dr. Aurora Dragomirișteanu, Director General, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

”Șansa unui pacient de a găsi un donator compatibil este mai mare în rândul persoanelor din țara de origine, de aceea este mare nevoie ca tot mai mulți români să se înscrie în Registru.” spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Transplantul de celule stem hematopoietice este o procedură standardizată de tratament, care se adresează bolilor hematologice grave, congenitale sau dobâdite, și care se efectuează de rutină și în România. De cele mai multe ori, este singura opțiune curativă pentru acești pacienți, este o procedură complexă, dar care poate salva vieți. În funcție de tipul și prognosticul bolii, de vârsta și comorbiditățile pacientului, rata de reușită poate fi foarte diferită. Încercăm împreună cu pacienții noștri să ajungem la un rezultat reușit pe termen lung, însă lupta este grea și de durată.” spune Conf. Dr. Alina Tănase, medic hematolog, președinte, Societatea Română de Transplant Medular.

222 români au beneficiat până acum de transplant de celule stem și doar pentru 9 dintre aceștia, donatorul a fost din România. Ceilalți și-au găsit perechea potrivită în Germania, Polonia, Marea Britanie, Italia, Spania, Franța, Cipru, Israel, Grecia, Elveția, Suedia, Belgia, Austria sau India.

Registrul donatorilor români este conectat cu registrele altor 52 de țări, care împreună numără în prezent 34.676.179 de donatori de celule stem hematopoietice. Acest lucru crește şansele unui bolnav de a-şi găsi donatorul compatibil.

Despre sânge și despre cancerele de sânge

Sângele circulă prin venele și arterele noastre cu scopul de a transporta nutrienți și oxigen către țesuturile și organele din corp. În cei aproximativ cinci litri de sânge care circulă prin corpul uman, sunt miliarde de celule sanguine cu funcții diferite, vitale pentru viață.

Sunt trei tipuri de celule sanguine:

  • roșii (eritrocite) – sunt cele mai multe și au rolul de a transporta oxigen,
  • albe (leucocite) – luptă împotriva microbilor și acționează ca celule ale sistemului imunitar,
  • trombocite – au rol în coagularea sângelui, opresc sângerarea în caz de răni.

Celulele sanguine se formează în măduva osoasă care se găsește în cavitatea oaselor, de exemplu în oasele bazinului sau stern.

Unul dintre mecanismele cheie de apărare ale organismului uman este moartea celulelor. Celulele sanguine care devin nefolositoare sau deteriorate mor și astfel protejează corpul de boli. De aceea, corpul trebuie să producă multe sute de miliarde de celule sanguine noi în fiecare zi.

Toate celulele sanguine provin din celule stem hematopoietice. Celulele stem sunt așa-numitele celule-mamă care nu au preluat încă o funcție specifică. Ele se pot multiplica singure și se pot specializa într-o funcție anume, înlocuind în acest fel celulele moarte.

Uneori însă, apar defecte în procesul natural de maturizare și de moarte a celulelor și asta duce la formarea unor celule sanguine imature sau disfuncționale, numite celule canceroase sau celule non-self.  Ajunse în sistemul circulator, acestea se multiplică necontrolat, nu preiau funcțiile celulelor sanguine și nici nu mor în mod natural.

Sunt trei grupe mari de cancere de sânge:

  • leucemii
  • mieloame multiple
  • limfoame maligne (cancerele ganglionilor limfatici)

Pentru mulți pacienți cu cancere de sânge, transplantul de celule stem de la donatori compatibili neînrudiți este singura șansă la viață. Transplantul de celule stem sănătoase ajută măduva osoasă a pacientului să regenereze ea însăși celule stem sănătoase din nou.