livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Doi tineri din Țăndărei au încercat să părăsească orașul, prin pădure, pentru a se întâlni cu iubitele

În seara zilei de sâmbătă, doi tineri de 19, respectiv 20 de ani, au încercat să încalce măsura carantinării* dispusă asupra orașului Țăndărei prin Ordonanța militară nr. 7/2020.

Aceștia au fost surprinși de jandarmi pe un drum lăturalnic din pădurea de la ieșirea orașului.

Întrebați de motivul deplasării, aceștia au afirmat sfioși că trebuie să ajungă la… întâlnire.

Urmau să se întâlnească în Ograda cu cele două iubite, iar mai apoi să sărbătorească regăsirea în Slobozia.

Ceasul era trecut de ora 20 și deja întărziaseră, dovadă că telefonul unuia dintre ei a sunat necontenit. Probabil erau așteptați de ceva timp în locul stabilit.

Cei doi sunt acum suspecți de săvârșirea infracțiunii prevăzută la art 352 din Codul penal, și anume “zădărnicirea combaterii bolilor”.

*Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.

 Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa