Directorul Urban SA Slobozia: „Doar anul acesta se va plăti mai mult pentru apă”
Operatorul regional de apă, SC Urban SA Slobozia, încearcă în ultima perioadă să fie altfel decât a fost până acum, să implementeze strategii pe termen mediu și lung, să facă schimbări „din rădăcini”, chiar dacă nu întotdeauna sunt pe placul cetățenilor, totul în încercarea de a furniza servicii de calitate, de alimentare cu apă potabilă, canalizare și epurare a apelor uzate și a-și atinge obiectivele de a deveni un lider important pe piață. Totul bine, însă, până la bani…
Pentru a explica tuturor anumite aspecte din activitatea societății, în special legate strategia de tarifare, branșamente individuale și calitatea apei, Adrian Stoicescu, directorul general al Urban SA Slobozia, a organizat luni, 4 septembrie, o conferință de presă.
„Dacă nu făceam tariful, puteam vorbi de falimentul Urban acum”
Nemulțumirile oamenilor au pornit de la faptul că societatea a crescut prețul serviciilor prestate „de două ori” în acest an.
Privitor la aceste aspecte, Adrian Stoicescu a ținut să precizeze faptul că, în 6 ianuarie 2023, Urban SA Slobozia, ca operator regional, a obținut avizul conform, pe baza căruia s-a stabilit nivelul tarifar până în anul 2027. Începând cu data de 01.02.2023, în urma obligației tuturor operatorilor de apă și apă uzată, conform ordinului ANRSC 230 / 2022, a intrat în vigoare și s-a aplicat noul plan tarifar, corelat cu noul plan de redevență.
„Noi am fundamentat acest tarif pe o perioadă istorică și s-a acordat de către ANRSC un tarif pe o perioadă de cinci ani. Efortul efectiv al plătitorului, creșterea maximă, va fi în 2023. Și a fost împărțită în două. Din 1 februarie, 5,58 lei/m.c., iar din 1 august, cu facturarea în septembrie, se va majora cu 34,77% pe partea de apă și canalizare. Singurul an în care se va face un efort de creștere va fi în anul 2023. În ceilalți ani, creșterea va fi zero sau insignifiantă”, a afirmat Adrian Stoicescu.
Adică, în 2024 creșterea prețului la apă în întreaga arie de operare va fi de 1,52%, în 2025 de 0,52%, în 2026 de 0,00%, iar în 2027 de 0,56%.
La fel și la apă uzată, canalizare și epurare, anul acesta de la 1 august, cu facturarea din septembrie, se majorează cu 20,91%, în 2024 creșterea va fi de 0,88%, în 2025 de 11,79%, în 2026 de 2,19%, iar în 2027 de 0,05%.
Directorul Urban SA Slobozia a vorbit și despre nivelul redevenței, fondul de investiții, înlocuire și dezvoltare, și banii care vor fi direcționați către investiții, dotări și infrastructură.
„Nouă ne crește redevența pe care trebuie să o constituim și să o introducem în infrastructură, deși nouă nu o să ne mai crească tariful. (…) Așadar, se crește tariful, se constituie acel fond de investiții, înlocuire și dezvoltare, pentru că acum ai bani în tarif. (…) Orice operator regional care nu funcționează pe ordinul 230, funcționează ilegal. Deci noi am intrat în legalitate, prin achiesarea și completarea acelor anexe conform Ordinului 230 al președintelui ANRSC, care îți dă un nivel tarifar, un nivel al redevenței și al investițiilor pe care tu ești obligat să ți le asumi atunci când ai tarif. Orice încercare de informare/dezinformare trebuie clarificată. Tariful a fost constituit de noi și aprobat de ADI Periurbană în termen de maxim 60 de zile. Dacă nu era aprobat de ADI, așa cum s-a mai întâmplat în alte zone, tariful era obligatoriu pe o perioadă de 12 luni dat de ANRSC. (…) La noi a fost aprobat în 15 ianuarie și este conform.(…) Deci, dacă noi nu făceam tariful, Urban era în faliment. Noi am pierdut un an de zile, în 2022. A fost cumplit de greu, în condițiile în care salariul minim a fost majorat, taxele la stat s-au majorat, prețul energiei etc. Deci dacă nu făceam tariful, puteam vorbi de falimentul Urban acum. (…) Eu toți acești bani trebuie să-i constitui într-un fond și să fac investiții în UAT-urile operate de mine. Dacă eu nu încasez, nu am de unde să constitui acel fond”, a adăugat Adrian Stoicescu.
În plus, directorul Urban este de părere că strategia de tarifare și planul de afaceri trebuiau făcute de mult, însă dacă până în 2019 erau doar recomandări, din 2021 au devenit obligatorii.
„Eu din 2021 am demarat procedura de întocmire a strategiei tarifare pentru că devenea obligatorie, cu aplicabilitate din 2022. Nu mai puteam funcționa pe vechiul Ordin 65. (…) Când am venit noi, noua echipă, din cele 66 de UAT-uri din Ialomița, 33 erau operate de patru operatori. Din cele 33 rămase, 28, pentru că cea de-a 29-a e UAT Ialomița, au achiesat la ADI Periurbană. (…) În ianuarie 2022, Urban opera în 6 UAT-uri istorice, Slobozia, Ciulnița, Cosâmbești, Mărculești, Scânteia, Grivița. În 2022, am mai adus încă opt. (…) În 2023, însă, niciuna dintre UAT-urile programate nu a mai intrat în operarea noastră, deși sunt în ADI. Dacă UAT-urile nu mai intră, nu putem vinde cantitatea previzionată”, a mai spus directorul Urban SA.
Printre investițiile care trebuie făcute se află retehnologizarea uzinei de apă, înlocuiri de țevi de metal, potabilizarea apei în UAT-urile pe care Urban le operează. Așadar, investiții în infrastructura de apă și apă uzată și adiacente.
Despre pierderi, directorul Urban a subliniat că la ora actuală există o pierdere la apă fundamentată în tarif de 25%, în scădere de la 28%. Aceste pierderi sunt de mai multe categorii: pierderi tehnologice, pe rețea, furturile și ce rămâne pe coloană.
„Eu estimez ca în 2024 – 2025, când sper ca măcar pe scările de bloc să terminăm pierderile pe care le au în subsol, să avem un bilanț clar al apei”, a mai spus directorul Urban SA Slobozia.
„Dacă există voință, comercială și de administrație, într-un an branșăm Slobozia!”
Un alt subiect abordat a fost legat de branșarea individuală, acțiune care se vrea finalizată cât mai curând, dar care întâmpină o oarecare rezistență din partea oamenilor. Și asta din cauza lipsei banilor, se pare, dar și a unui nivel redus de conștientizare a faptului că atunci când trăiești în colectivitate, pe lângă drepturi, mai ai și obligații. Potrivit directorului Urban, în municipiul Slobozia ar mai fi de realizat în jur de 4.000 de branșamente. Și chiar dacă ar vrea să le facă Urban pe toate, nu are deocamdată nici capacitatea, nici resursa umană necesare. Doar pentru aproximativ 300 – 400 pe an… Cu toate acestea, directorul Urban speră ca, alături de alte firme autorizate, să poată finaliza această acțiune. Și chiar gândește niște măsuri drastice.
„Branșați-vă cu cine doriți de pe piață, dar să fie autorizată, branșați-vă individual, plătiți cât consumați, dar plătiți! (…) Nu pot să oblig pe nimeni să se branșeze pe proprietatea lor privată, dar eu pot să anunț că dacă unul este branșat, iar 19 sunt nebranșați, întrerup coloana. (…) Dacă există voință și comercială și de administrație, într-un an branșăm Slobozia. Nu mai este mult de făcut. Mai sunt 4.000 de branșamente de făcut. (…) Ce fac eu ca operator? Anunț la fiecare scară. Înainte doar informam. Acum un an și ceva, când a început marea informare, am informat. De acum încolo dau termen. De la data prezentei aveți 30 de zile la dispoziție să vă branșați individual. După această perioadă, anulăm coloana veche. Am început deja la 15 scări din Slobozia, de la 1 septembrie. Acolo unde sunt scări cu până la 5 nebranșați. (…) Nu cred că la noi ar funcționa altă variantă decât branșamentele individuale. (…) Deci, repet, fiecare trebuie să plătească atât cât consumă, dar trebuie să plătească. Pentru că toate investițiile pot fi făcute după ce se încasează banii din redevență”, a adăugat Adrian Stoicescu.
„Apa din Slobozia are toți indicatorii de potabilitate conformi. Deci, este potabilă”
S-a discutat de asemenea și despre apa furnizată în municipiul Slobozia și calitatea ei. Potrivit directorului Urban SA Slobozia, apa este potabilă, îndeplinind toți indicatorii de potabilitate conformi.
Precizăm că Urban SA Slobozia are autorizație sanitară de funcționare, obținută la finele lunii mai, pentru „Sistemul centralizat de alimentare cu apă Slobozia”, respectiv captarea, tratarea și distribuția apei din frontul de captare format din 20 de foraje de mare adâncime, situate în zona Brâncoveni – Drajna, fără a mai avea un program de conformare pe luni, ci doar câteva puncte cu caracter permanent.
„Din 2021, de când sunt director general, toți indicatorii de potabilitate ai apei sunt în limită. Acesta este motivul pentru care avem autorizație de funcționare fără program de conformare, emis în luna mai 2023. În plus, eu am instalat la Uzina de apă un parc fotovoltaic și când se spală filtrele se vede cum sunt. Se vede cum crește consumul de energie electrică, de la 20 de kw la aproape 100 de kw. DSP și ANRSC verifică sutele de analize pe care le facem la apă și când a emis această autorizație de funcționare a verificat tot ceea ce este în subsidiar. Deci apa este potabilă. Apa din Slobozia are toți indicatorii de potabilizare conformi. Este potabilă, da”, a subliniat directorul Urban SA.
Acesta a rugat cetățenii ca atunci când sesizează anumite probleme să anunțe Urban pentru a putea interveni și rezolva situația.
„Avem posibilitatea în timp real, într-un interval de 15 minute, să verificăm dacă sunt probleme în anumite zone. Când aflăm că într-o anumită zonă curge apă cu nu știu ce culoare, mergem și verificăm să vedem ce se întâmplă. Din informațiile noastre, din măsurătorile noastre, în 99% din cazuri, ce pleacă din uzina de apă ajunge la robinet în aceiași parametri, asta dacă e schimbată și coloana pe casa scării, pe plastic. Dacă cineva consideră că nu sunt aceiași parametri sau e murdară sau e nu știu cum, să ne cheme și facem buletinul la robinet. (…) Nu vorbesc despre binevoitorii care fac tot felul de filmări când sunt lucrări într-o anumită zonă, dar nu pun pe rețelele sociale atunci, ci după două-trei zile, și postează de genul… uite ce ne dă Urbanul de Sf. Mărie… Dau un exemplu. Eu zic că atunci când sunt probleme, spune-mi numele, adresa, și mă duc acolo. Poate chiar este o problemă de la noi. În viitorul apropiat va exista pe site-ul Urban și o „linie albastră”, pe lângă numărul de la dispecerat, deci vor avea mai multe posibilități de a sesiza”, a conchis Adrian Stoicescu, directorul Urban SA.