Directorul S.C. ROWA DANY S.R.L. Urziceni a deturnat peste 703.430 euro din fonduri Sapard
Procurorii anticorupţie au dispus, miercuri, 15 februarie, trimiterea în judecată a directorului S.C. ROWA DANY S.R.L. din Urziceni, responsabil tehnic pentru un proiect cu finanţare europeană, pentru un prejudiciu de peste 700.000 de euro.
Directorul SC Rowa Dany SRL Urziceni, Gheorghe Frangulea, este acuzat de participaţie improprie la folosirea de documente false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al comunităţilor europene şi participaţie improprie la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Alături de el a mai fost trimis în judecată administratorul unei societăţi comerciale şi reprezentant în România al unei societăţi din Germania – Ştefan Cristian Mihăescu, pentru participaţie improprie la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi participaţie improprie la înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit anchetatorilor, la data de 21 aprilie 2006, între Agenţia SAPARD (actuala Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), în calitate de Autoritate Contractantă, şi S.C. ROWA DANY S.R.L. Urziceni, în calitate de Beneficiar, a fost încheiat un contract de finanţare din fonduri SAPARD pentru punerea în practică a proiectului intitulat „Înfiinţarea unei fabrici de procesare a cărnii în localitatea Buşteni, judeţul Prahova” iar responsabilul tehnic al proiectului a fost desemnat inculpatul Frangulea Gheorghe.
În derularea acestui proiect, la data de 26 aprilie 2006, cu prilejul efectuării procedurilor de achiziţie, între RUDOLF KISSINGER GmbH, reprezentată în România de inculpatul Mihăescu Ştefan Cristian şi S.C. ROWA DANY S.R.L., beneficiarul proiectului, a fost încheiat un contract de vânzare – cumpărare având ca obiect achiziţionarea unei linii complete de procesare a cărnii, firma desemnată câştigătoare având oferta cu valoarea cea mai mică. În cadrul licitaţiei, pe lângă firma câştigătoare, au mai fost înregistrate alte două oferte: una din partea unei societăţi comerciale controlate de Mihăescu Ştefan Cristian şi alta a unei societăţi comerciale din Italia. Oferta firmei din Italia este fictivă întrucât societatea comercială respectivă nu are nicio legătură cu proiectul iar oferta are la bază înscrisuri false.
Toată documentaţia referitoare la procedura de achiziţie, deci inclusiv oferta falsă a firmei din Italia, despre care inculpaţii Mihăescu Ştefan Cristian şi Frangulea Gheorghe (cel care s-a ocupat efectiv de implementarea proiectului) aveau cunoştinţă, a fost depusăla AgenţiaSAPARDde reprezentatul legal al proiectului, fără ca acesta să cunoască faptul că licitaţia a fost trucată de cei doi inculpaţi.
În această modalitate, S.C. ROWA DANY S.R.L. a încasat pe nedrept suma totală de 2.466.652,8 lei (echivalentul a 703.430 euro), reprezentând fonduri SAPARD şi fonduri de la bugetul naţional.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 2.523.025,805 lei.
În vederea recuperării pagubei cauzate celor două bugete – respectiv bugetul Comunităţilor Europene şi bugetul de stat – procurorii au dispus instituirea sechestrelor asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparţinând celor doi inculpaţi. Dosarul a fost înaintat spre judecarela TribunalulPrahova.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.