Dacă-i ordin, cu plăcere…
Sâmbătă, 24 septembrie, un număr de 20 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Slobozia s-au alăturat echipei “c” .
Acţiunea a avut loc ca urmare a acordului de parteneriat încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia „Viitorul în Zori”, în cadrul campaniei derulate în perioada ianuarie – decembrie 2011 şi este cunoscută şi sub numele de „Curăţenie în toată ţara”.
Deţinuţii au participat la o activitate de ecologizare desfăşurată în comunitate, în zona de Nord a oraşului, a canalului deschis dintre penitenciar şi strada Trandafirilor.
Activitatea pune în valoare dorinţa persoanelor private de libertate de a se alătura comunităţii locale în derularea de proiecte comune, contribuind astfel la dezvoltarea unui comportament civic responsabil atât de necesar în vederea reintegrării lor în societate.