Cu ministrul de față, s-a dat startul lucrărilor la platforma industrială pentru IMM-uri din Slobozia

Ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini, a participat, luni, 15 aprilie, la semnarea contractului de lucrări pentru proiectul „Utilităţi platformă industrială IMM Slobozia”, finanţat cu fonduri nerambursabile Regio, și la predarea amplasamentului pe care platforma industrială va fi amenajată.

Maria Grapini ministrul delegat pentru IMM va face lobby pentru SloboziaDupă o scurtă vizită pe teren, la viitoarea platformă destinată IMM-urilor, al cărei amplasament este în zona Vămii, Maria Grapini împreună cu autoritățile administrației publice locale au susținut o conferință de presă în cadrul căreia s-a vorbit despre o multitudine de schimbări legislative ce vor avea loc în perioada următoare și care, sub o formă sau alta, vor „curăța mediul de afaceri”.

Platformă industrială cu utilitățile la poartă

Municipalitatea din Slobozia semna, la jumătatea anului trecut, contractul de finanţare pentru acest proiect cu o valoare totală de peste 17,4 milioane lei, din care 13.224.387 de lei reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR: 5.421.998,67 lei, fonduri bugetul naţional: 1.190.194,83 lei, contribuţia eligibilă a beneficiarului: 6.612.193,50 lei).
Implementarea proiectului vizează realizarea utilităţilor complete pentru viitoarea platformă industrială din partea de est a municipiului Slobozia, ce se va întinde pe o suprafaţă de 15 hectare și va avea 20 de loturi.

Este o investiţie de tip greenfield, ce are ca scop dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şi a antreprenoriatului în judeţul Ialomiţa, precum şi crearea de locuri de muncă.

Primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, a declarat, în cadrul conferinței de presă, că deși mulți s-au declarat sceptici cu privire la punerea în practică a acestui proiect, la ora actuală lucrările au fost demarate și vor fi duse la bun sfârșit.

„Sunt convins că va fi o reușită. Noi nu avem în această zonă de câmpie așa ceva. Am văzut în alte părți, ne-a plăcut și cred că nu are cum să nu fie bine și la noi. Indiferent cât de mare va fi criza în 2013, trebuie să vină și partea frumoasă a lucrurilor în economie. Sperăm ca anul 2014 să fie anul relansării economice a Sloboziei”, a spus acesta.

De asemenea, ministrul Maria Grapini a susținut că astfel de proiecte trebuie sprijinite, în condițiile în care, în opinia sa, „IMM-urile reprezintă viitorul unei economii, coloana vertebrală” a acesteia.

Ministrul a apreciat faptul că această investiție este un prim pas în crearea de noi locuri de muncă, subliniind totodată necesitatea ca IMM-urile să fie sprijinite prin măsuri care să le ajute să reziste pe piață.

Maria Grapini„Faptul că aici se face un parteneriat public-privat care în alte țări funcționează de mult, faptul că administrația locală și-a asumat să facă acest parteneriat pentru a crea o platformă pentru circa 20 de firme deocamdată, este un prim pas. Încurajez pe cei care vor să investească, să vină pe această platformă, pentru că utilitățile sunt aduse la poartă (…). Lucrurile nu se opresc, însă, aici. (…) Practic, prin acest gen de parteneriat se oferă posibilitatea creării de locuri de muncă, dar care trebuie să și reziste. Pentru că degeaba astăzi înființăm și mâine închidem. Începem un program astăzi de susținere a IMM-urilor și mă bucur că ziua de astăzi coincide cu lansarea unui program drag mie, de finanțare a întreprinzătorilor, cu dobândă zero, creditarea pe cardul Mihail Kogălniceanu, cu 400.000 lei credit și 100% dobândă subvenționată. Poate asta să fie de bun augur, iar de luni vom începe și celelalte proiecte pentru tinerii întreprinzători”, a afirmat ministrul.

Cum se va curăța mediul de afaceri

Maria Grapini a făcut un adevărat slalom printre subiectele conferinței de presă. Discuțiile au oscilat între proiectele de schimbare a legislației în vederea sprijinirii întreprinzătorilor și până la proiectele de „curățare a mediului de afaceri” de acei întreprinzători „șmecheri sau nepricepuți”.

Maria Grapini a susținut că se are în vedere sprijinirea IMM-urilor pe două direcții, prin simplificarea birocrației și prin simplificarea taxelor, din punctul de vedere al modalității de plată, dar și din punctul de vedere al cuantumurilor.
În plus, se are în vedere „crearea unei etici în afaceri”, dar și facilitarea accesului IMM-urilor la credite și la licitații publice.

„Ne gândim ca din semestrul II să intrăm cu câteva modalități noi de impozitare, dar mai ales să pregătim anul 2014. Nu sunt un om care să mă plâng, dar vă spun sincer că din afară se vedea într-un fel, dar din interior e altfel. Am găsit situații absolut de neimaginat și trebuie să le corectăm (…) Nu putem să promitem că anul acesta vom reduce taxele, dar ceea ce pot să vă spun este că vrem să intensificăm toate acțiunile posibile pentru a crea o etică în afaceri. IMM-urile au suferit și din cauza unei concurențe neloiale și din lipsă de acces la anumite licitații publice și din punct de vedere al faptului că foarte multe produse și servicii au intrat pe piață nesupravegheate, la preț de dumping, cu această încălcare a legii plăților, cu evaziune, și atunci cei corecți au fost aproape scoși din piață. Mi-am propus ca să facem această acțiune de curățare a mediului de afaceri și de scoatere din piață a celor care nu lucrează legal, care de ani de zile merg pe pierdere și totuși există pe piață. Acolo ceva este în neregulă. (…) Pentru IMM, vrem să simplificăm birocrația, să reducem taxele și să aibă acces la creditare și la licitații publice (…)”, a mai spus Grapini.

Oficialul a promis că va face lobby pentru ca pe platforma din Slobozia să vină firme care să investească în zonă, afirmând totodată că săptămâna viitoare, în cadrul unei întâlniri pe care o va avea cu ministrul IMM-urilor și ministrul industriei textile din India va încerca să facă demersuri pentru a îndrepta și spre Slobozia anumiți întreprinzători.

Mințile luminate, dorite pe platformă

În condițiile în care parcul industrial nu va fi „suprapopulat” de investitori din diverse țări, se încearcă o variantă bombă. Nucleele de cercetători. Ideea îi aparține președintelui Consiliului Județean, Silvian Ciupercă, idee pe care a expus-o în cadrul aceleiași conferințe de presă.

„Platforma care se va dezvolta sunt convins că o să fie nu numai pentru IMM-uri ci și pentru cercetare. Este o etapă la care visez. Eu sunt convins că nuclee de cercetare pot să apară oriunde există anumite platforme, astfel încât oamenii inteligenți, care nu se nasc numai cu sânge albastru și numai la București, Iași, Cluj sau Timișoara (…), să fie descoperiți și sprijiniți iar societatea să obțină rezultate de pe urma inteligenței lor native și educate. Cred că această platformă se va extinde în viitor poate și cu nuclee de cercetare în așa fel încât oamenii să vadă la Slobozia o preocupare și pentru a pune primii cercetători la treabă și la parteneriate cu alte centre de dezvoltare din țară și cu alte zone importante universitare și de cercetare”, explica Silvian Ciupercă.

Maria Grapini nu a respins această idee propusă de președintele Consiliului Județean, susținând că există fonduri europene pentru crearea de clustere de cercetare-inovare.

„Decedații”, antreprenori nepricepuți

Revenind cu picioarele pe pământ și cunoscând faptul că în Slobozia situația economică dacă nu e moartă e undeva aproape de comă, jurnaliștii au întrebat-o și pe doamna ministru dacă are idee despre nivelul economic al municipiului.
Sigură pe sine, Maria Grapini a admis că aici situația economică este una mai dificilă decât în alte părți și că nu mai există aceeași structură industrială ca în trecut, însă a subliniat că reconversia, chiar dacă acum e folosită numai în teorie, poate fi o șansă.

„Până la urmă producem ce se cere pe piață, nu ceea ce spunem că am învățat din moși-strămoși. Trebuie să ne adaptăm la cerința pieței. Structura IMM poate fi îmbunătățită rapid. Dacă pornim cu această platformă, putem spune că va fi primul imbold de încredere. Mesajul trebuie să fie unul de încredere, de stabilitate, de credibilitate. Dar în același timp, și am spus-o chiar cu riscul de a fi poate neplăcută pentru unii întreprinzători, trebuie să admitem că dacă vrei să faci o afacere, trebuie să te și pricepi. De aceea am avut foarte mulți decedați, ca să spun așa, pentru că am avut antreprenori nepregătiți. Iar acel antreprenor devine blocator în sistem. Iar mediul de afaceri trebuie curățat de antreprenorii nepregătiți”, a explicat ministrul.

Logica doamnei ministru merge mai departe și aflăm că se are în vedere modificarea legii insolvenței, în paralel cu legea societăților comerciale pentru ca „șmecherii care se bagă în insolvență să nu mai scape fără să plătească”, chiar dacă și-au transferat averea la rude sau cine mai știe pe unde. În plus, cei care declară insolvența vor suporta un audit din exterior pentru a se determina dacă procedura insolvenței este una trucată sau una adevărată.

Așadar, planuri mari pentru întreprinzători, fie ei mai mult sau mai puțin „curați”.

În final, mai putem adăuga că utilitățile la platforma industrială vor fi executate de o asociere de trei firme și se speră ca până la sfârșitul lunii octombrie lucrările să fie finalizate.

La conferinţa de presă au mai participat vicepreședintele C.J., Ștefan Mușoiu, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, prefectul județului, Constantin Atanasiu, subprefectul județului, Marin Constantin, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri și ai administraţiei locale.