Cresc accizele la benzina și motorină
Guvernul a modificat Codul fiscal, una din măsurile fiscale vizând aducerea ponderii taxelor în prețurile de piață ale carburanților în zona valorilor medii identificate la nivelul Uniunii Europene (argumente și informații suplimentare pot fi găsite mai jos).
Potrivit unei Ordonanțe adoptate astăzi, accizele pentru benzine și motorină se majorează gradual, în două etapte, cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017. Aceste niveluri ale accizelor pentru carburanți sunt valabile până în anul 2022, inclusiv.
Măsura este luată în condițiile în care nivelurile actuale ale accizelor practicate în România, raportat la cursul leu/euro stabilit de Banca Centrală Europeană pentru prima zi lucrătoare din luna octombrie 2016, sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislația Uniunii Europene.
De asemenea, s-a constatat că deși diminuarea fiscalității efectuată la începutul anului 2017 a vizat reducerea prețurilor de piață ale carburanților, reducerea preconizată a fost atenuată ca urmare a faptului că prețurile fără taxe ale carburanților au înregistrat creșteri astfel încât, în prezent, ponderea taxelor în prețul carburanților este cea mai redusă din UE, fiind mult sub nivelul mediu înregistrat la nivelul UE.
În ceea ce privește colectarea, din analiza comparativă a încasărilor din accize aferente semestrului I al anului 2017, față de semestrul I al anului 2016, a rezultat faptul că în primul semestru al acestui an încasările din accize aferente produselor energetice au scăzut cu 767,633 milioane lei.