Contract de aproximativ 27 de milioane de euro semnat pentru extinderea rețelei de gaze naturale în Fetești și înființarea rețelei în Stelnica
Primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Fetești-Stelnica”, a semnat astăzi, 3 decembrie, contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaze naturale în municipiul Fetești și înființarea acesteia în comuna Stelnica. Documentul a fost parafat împreună cu reprezentantul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 27 de milioane de euro (132.588.573,76 lei), fonduri alocate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Alături de primarul municipiului Fetești, la eveniment au participat primarul comunei Stelnica, Costel Brateș, beneficiar al acestui proiect comun dezvoltat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Fetești-Stelnica”, precum și Daniel Ganea, directorul acestei asociații.
Pentru municipiul Fetești, proiectul vizează extinderea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în cartierele: Coloniști, Fetești-Oraș, Vlașca și Buliga.
În comuna Stelnica va fi creat primul sistem de distribuție a acestor resurse. Investiția include branșamentele necesare gospodăriilor și racordarea la sistemul național de transport al gazelor naturale.
Pe termen lung, disponibilitatea gazelor naturale poate stimula dezvoltarea economică a zonei, atrăgând noi investitori și generând locuri de muncă. Reprezintă, de asemenea, un pas important pentru îmbunătățirea standardului de viață al locuitorilor din Fetești și Stelnica.