Continuă operațiunea de căutare a celor doi copii dispăruți ieri

Doi copii, căutați de pompieri în apele brațului Borcea


În urma unui apel telefonic primit la 112 în după-amiaza zilei de duminică, 24.07.2016, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea a doi copii, de 10, respectiv 15 ani, care, din spusele apelantului, au intrat să se scalde în apele brațului Borcea al Dunării, pe raza localității Bordușani și nu au mai ieșit la mal.

Un echipaj de pompieri, un echipaj al Poliției de Frontieră și sătenii aflați în zonă au început căutările cu ajutorul mai multor bărci, însă, până la lăsarea întunericului, copiii nu au fost găsiți. Operațiunile au fost reluate în această dimineață.

Pentru că orice clipă de neatenţie poate costa o viaţă, readucem la cunoştinţa populaţiei câteva reguli ce trebuie respectate la scăldat sau în apropierea apelor, cu scopul de a evita astfel de tragedii:

• scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate;
• copiii aflaţi în apropierea apei şi în apă trebuie să fie supravegheaţi permanent;
• evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
• este interzis scăldatul în stare de ebrietate sau pe timp de noapte;
• nu înotaţi departe de mal şi nu treceţi de semnele de prevenire;
• evitaţi folosirea pentru scăldat a saltelelor cu aer, camerelor de cauciuc, scândurilor etc;
• nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu înotaţi bine;
• evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;
• nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp expuși la soare.

În legătură cu: