Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare! Drum bun!

Cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, poliţiştii rutieri vor acţiona pe raza judeţului Ialomiţa  pentru a asigura un trafic rutier sigur. / Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să adopte o manieră de condus preventivă, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

 În perioada 22 – 24 iunie a.c., cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii se vor afla pe principalele artere ale judeţului. O atenţie deosebită va fi acordată de către poliţişti pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului.

Pentru o călătorie cu autovehiculul, în siguranţă, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor de autovehicule:

În caz de trafic aglomerat:

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!

Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho – motorii necesare conducerii în siguranţă.

Luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.

Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

Pe timp de vreme caniculară:

Planificaţi pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 –18.00 şi nu consumaţi sub nicio formă băuturi alcoolice.

Posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat.

Atunci când, în calitate de pasageri, în autovehicul se regăsesc copii sau bătrâni, este recomandabil ca aceştia să fie protejaţi de razele directe ale soarelui.

În cazul în care autovehiculul a fost staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul.

În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculului să fie efectuată în zone umbrite.

Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradul de îmbătrânire şi uzură al acestora şi al racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.

Adaptaţi viteza autovehiculelor la condiţiile meteo-rutiere şi păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care circulă înainte, întrucât temperaturile mari înregistrate la nivelul părţii carosabile sunt factor determinant în scăderea aderenţei pneurilor şi implicit în creşterea spaţiului de frânare.

În cazul în care administratorul drumului public, împreună cu poliţia rutieră dispune parţial sau total restricţionarea traficului rutier pe anumite sectoare de drum, respectaţi în totalitate semnalele şi indicaţiile poliţiştilor de deviere a traficului rutier.

 Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare! DRUM BUN!