Comerț ilicit la Fetești
În ultima perioadă de timp, jandarmii ialomiţeni au intensificat acţiunile de prevenire şi combatere a comerţului ilicit.
După ce au fost constatate fapte de natură penală pe acest segment în municipiul Slobozia, oraşele Ţăndărei şi Urziceni şi în comuna Maia, duminică a venit şi rândul municipiului Feteşti.
Jandarmii care asigurau măsurile de ordine publică la „Târgul de Toamnă”s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat oferea spre comercializare la preţuri derizorii, mai multe articole de îmbrăcăminte(fesuri), ce purtau inscripţii ale unor mărci înregistrate.
Jandarmii au procedat la interceptarea persoanei în cauză pentru stabilirea identităţii acesteia şi legalităţii activităţii pe care o desfăşura.
În timpul verificărilor bărbatul a declarat că achiziţionase articolele de îmbrăcăminte de la un centru comercial din municipiul Bucureşti cu sume cuprinse între 7 şi 10 lei şi dorea să le comercializeze cu preţul de 20 lei.
Având în vedere faptul că persoana în cauză nu deţinea nici un document de provenienţă al acestora, jandarmii au procedat la ridicarea lor în vederea continuării verificărilor.
Jandarmii i-au întocmit bărbatului de 50 de ani din municipiul Ploieşti, actele premergătoare sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile de a fi ”punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată”, pe care le-au înaintat către I.P.J. Ialomiţa, pentru continuarea cercetărilor.
Recomandăm cetăţenilor să apeleze Jandarmeria la numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare.
Jandarmii sunt prezenţi la datorie, pentru siguranţa dumneavoastră.
Comunicat de presă: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa