CJP Ialomița: Precizări privind contractul de asigurări sociale în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă
Casa Județeană de Pensii Ialomița a făcut, recent, câteva precizări cu privire la încheierea contractului de asigurare în baza O.U.G. nr. 163/2020:
Astfel, până la 31 decembrie 2024, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale, în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă.
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.
La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul completează o declaraţie, din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte următoarele condiţii cumulative: nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia; nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii; la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.
Contractul de asigurare socială prevăzut de O.U.G. nr. 163/2020 se încheie numai pentru perioade anterioare (pentru cel mult 6 ani anteriori încheierii contractului). În intervalul de 6 ani calendaristici anteriori încheierii contractului de asigurare socială poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, situate în acest interval.
Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 31.12.2024.
În conformitate cu prevederile art. III alin (1) – (3) din OUG nr. 163/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilește:
(1) Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
(2) Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale, prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
(3) În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă, iar stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.
Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 165,333 ore, în medie, pe lună, în anul 2023, reprezentând 18,145 lei/oră.
Conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 263/2010, modificat de art. IV punctul 6 din OUG nr. 18/2018, începând cu 1 aprilie 2018, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat, înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Exemplu privind calculul contribuţiei de asigurări sociale în baza OUG nr. 163/2020: 3.000 lei – venit minim asigurat, 3.000 x 25% = 750 lei/lună – contribuţie C.A.S.