Cătălin Drulă, președintele USR, la Slobozia: Peneliștii, „într-un veritabil stil mafiot, își ocupă timpul cu șantajarea primarilor USR și PMP”
Cătălin Drulă, președintele Uniunii Salvați România și fost ministru al Transporturilor, alături de vicepreședintele Vlad Voiculescu, președintele USR București, fost ministru al Sănătății, au fost prezenți joi, 20 aprilie, în județul Ialomița, într-o „vizită de lucru”.
Împreună cu lideri ai filialei Ialomița au vizitat câteva companii din județ, unde au discutat cu antreprenori din agricultură și industria alimentară, având totodată întâlniri și cu reprezentanți ai USR din câteva localități.
Cătălin Drulă, bucuros și furios în același timp
Liderii USR au decis să vină în județul Ialomița pentru a vedea „cu ochii lor” situația din mai multe zone de interes. Au vizitat o companie cunoscută din domeniul lactatelor, au fost la Sălcioara, unde au discutat cu fermieri din zonă despre problemele cu care se confruntă în ultima perioadă, dar și cu administrația publică locală.
„După această vizită sunt și bucuros, dar în același timp și furios. Sunt bucuros pentru că văd cum se produce hrană de calitate, cum se produce plus-valoare. Am fost într-un business românesc, care pe un lanț integrat, de la culturi până la fermă de animale și fabrică de lactate, face produse de calitate, se zbate și ne aduce pe masă mâncare făcută aici, în România, cu capital românesc. Am fost apoi la colegii de la Sălcioara, am stat de vorbă și acolo cu antreprenori din zona agricolă, care produc porumb, grâu, rapiță, cu utilaje moderne, care fac treabă și iarăși produc hrană. Asta este partea care mă bucură. Să văd acest spirit antreprenorial, să-i văd pe acești oameni cum se luptă, cum găsesc căi de a face producție mai bună, de calitate și cum trec peste obstacole. Ce mă înfurie, este statul român în prezent și cu această coaliție de guvernare”, a declarat Cătălin Drulă în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul USR Ialomița.
Pentru USR, lupta antiscumpire este prioritatea zero a României
Președintele USR a criticat în context modul în care statul reacționează la scumpiri, care în România sunt printre cele mai mari din Uniunea Europeană, în special la alimente, modul în care guvernul gândește politicile fiscale, guvern care, în opinia acestuia, „cheltuiește fără măsură, jefuiește bugetul de stat și se împrumută în disperare pentru a finanța aceste cheltuieli”, îngreunând totodată accesul multor antreprenori la creditarea unor investiții.
„Asta înseamnă că băncile în loc să finanțeze antreprenori finanțează datoria statului. Statul trage către el pentru a finanța clientela de partid și lasă antreprenorii să se zbată, să-și găsească finanțare pentru investiții. (…) Există soluții corecte împotriva scumpirilor. În primul rând, oprirea acestui jaf bugetar. (…) O altă măsură extrem de importantă ar fi stimularea producției de bunuri și servicii. Pentru antreprenorii români totul este mai scump. Totul trebuie să vină din import, accesul la forța de muncă este îngreunat, taxele șivizita de instabilitatea fiscală sunt alte probleme de care s-au plâns antreprenorii. Nu poți să îți faci un plan de afaceri… (…) Pentru USR, lupta antiscumpire este prioritatea zero a României. Iar asta trebuie să înceapă cu responsabilitate fiscală, cu oprirea jafului bugetar, cu reformele și investițiile din PNRR, cu scăderea taxării pe muncă și cu stimularea producției de bunuri și servicii în România. Pentru asta ne luptăm, asta punem pe masă, dar asta înseamnă să lovești în speciali, în privilegiați și în clientela de partid”, a adăugat președintele USR, Cătălin Drulă.
Vlad Voiculescu: România este un stat fără cap, în sensul de fără direcție, un stat în disoluție
În cadrul conferinței de presă, vicepreședintele USR Vlad Voiculescu a subliniat necesitatea formării forței de muncă din România, apariției unor fabrici de producție a ambalajelor, care în prezent sunt importate din alte state, necesitatea unor reforme reale care să schimbe în bine lucrurile, și nu în ultimul rând necesitatea reformării sistemului de sănătate. Făcând referire și la județul Ialomița, Vlad Voiculescu l-a catalogat „în întregime defavorizat” în ceea ce privește resursa umană din sănătate.
„Avem o țară frumoasă, cu oameni harnici, iar asta am avut ocazia să vedem și aici în Ialomița astăzi, o țară care are un stat, instituții ale statului, un stat fără cap, și nu mă refer la absența domnului Iohannis, care este deja o constantă, un stat fără cap în sensul de fără direcție, un stat în disoluție. (…) USR vine să ofere o alternativă atât la nivel local cât și la nivel central, prin simplul fapt că suntem oameni de cu totul altă factură. Prin simplul fapt că o organizație, indiferent dacă este comercială, politică sau nu, se caracterizează prin cultura din acea organizație, prin setul de obiceiuri. La noi nu este obiceiul să furi. Nu există această acceptabilitate, nu este acceptabil pentru cineva din acest partid să aibă un comportament duplicitar. E un lucru foarte simplu și noi credem în continuare că fără hoție ajungem departe și că, dincolo de asta, oameni care vor să schimbe ceva pot să reușească. (…), a afirmat vicepreședintele USR, Vlad Voiculescu.
Drulă: Partidul ăsta, PNL, PDL sau cum i-o zice, nu știe să se comporte decât în acest stil mafiot
Liderii USR au mai abordat subiecte legate de problema cerealelor din Ucraina, pensiile speciale, dar și subiecte politice, atacând, în context, PNL pentru că încearcă „să racoleze primarii USR”.
Într-un comunicat de presă comun USR-PMP, se afirmă faptul că peneliștii, „într-un veritabil stil mafiot, își ocupă timpul cu șantajarea primarilor USR și PMP”. Mai precis, spun liderii celor două partide, „felul în care PNL manipulează fondurile publice ca să pună presiune pe primarii USR și PMP este doar unul dintre motivele pentru care PNL va fi măturat la alegeri în 2024”.
Referitor la acest subiect, Cătălin Drulă a declarat că este un „atac generalizat”, situația fiind „revoltătoare”.
„Partidul ăsta, PNL, PDL sau cum i-o zice, nu știe să se comporte decât în acest stil mafiot. Se duc și încearcă să racoleze, și subliniez acest cuvânt care în general se folosește în zona de tentă infracțională, primarii cu amenințări, cu promisiuni, cu șantaje. E ceva bolnav în abordarea lor. (…) Noi avem puțini primari, dar toți primarii noștri sunt VIP (Very Important Primar)”, a spus Cătălin Drulă.
Revenind în zona administrativ-politică din Ialomița, Cătălin Drulă a afirmat că se mândrește cu echipa de aici.
„Îmi dă un sentiment foarte bun faptul că sunt aici. Mergem către anul electoral 2024 cu acest crez în minte, să creăm o alternativă la acest sistem de putere bolnav care acum domină România”, spunea acesta.
Și cum pregătirile pentru alegerile de anul viitor au început, activitățile politice sunt mai ample. Deja reprezentanții USR Ialomița au desemnat candidatul pentru Primăria Slobozia, însă președintele filialei, Octavian Săvoiu, nu a dorit să îl facă public deocamdată. În schimb, a respins categoric o nouă înțelegere politică, așa cum s-a întâmplat în 2020, când USR a decis să-și retragă candidatul pentru a-l sprijini pe liberalul Dragoș Soare.
Potrivit președintelui USR Ialomița, Octavian Săvoiu, în această vară, posibil în iunie sau iulie, vor avea loc alegeri în cadrul filialei Ialomița.
După conferința de presă, liderii USR au mers la Miloșești, unde s-au întâlnit cu primarul localității, Dumitru Trifu. Trebuiau să ajungă și la Gârbovi, însă primarul Vasile Popa a fost plecat din localitate. Pentru că primarul din Gârbovi face parte din naționala de fotbal a primarilor, acesta a fost plecat la Timișoara, unde a avut meci cu Croația.