Candidatul la CSM, Bogdan Gabor, la Slobozia
Alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii au intrat pe ultima sută de metri. Bogdan Gabor, unul dintre candidaţii care a intrat în cursa pentru locul pe care Bogdan Licu îl va lăsa vacant la Secţia pentru Procurori a CSM, la începutul anului viitor, a fost prezent joi, 8 decembrie, la Slobozia, pentru a identifica problemele cu care procurorii ialomiţeni se confruntă, dar şi pentru a le prezenta proiectul său.
Cu o vechime în magistratură de peste 12 ani, timp în care a deţinut mai multe funcţii de conducere, magistratul se consideră drept o persoană responsabilă, tenace, perseverentă, ambiţioasă, care îşi asumă răspunderea şi reuşeşte să rămână imparţială, inclusiv în situaţiile critice.
Asolvent al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Drept, Bogdan Gabor recunoaşte că mereu a fost preocupat de cariera sa şi că a pornit în lupta sa profesională din anul 1998, când a fost angajat ca şi consilier juridic la Primăria oraşului Solca, județul Suceava, urmând ca în anul următor să îşi facă debutul în magistratură la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, unde a profesat în perioada 1993-2003. În anul 2003 a avansat la Parchetul judeţean, unde în 2006 a devenit prim-procuror adjunct. Un an mai târziu, Bogdan Gabor a devenit procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Cluj, unde a rămas până în 2010, când a revenit la Parchetul Maramureş. Și aici, magistratul a ocupat pe rând funcţia de procuror şi de procuror-şef al Secţiei Judiciare. Din luna iulie a acestui an, Bogdan Gabor a câştigat concursul pentru funcţia de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
Experienţa în DNA
Magistratul recunoaşte că cei mai mulţi colegi l-au întrebat despre motivul pentru care a plecat de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi s-a întors la Parchetul Judeţean.
„Deşi activitatea mea în cadrul DNA a fost una deosebită, materializată prin dosare care au avut impact la nivel naţional, împreună cu actualul prim-procuror al Parchetului Maramureş, Florin Deac, am hotărât să ne întoarcem ca să eficientizăm activitatea acestei unităţi de parchet, care se confruntă cu o lipsă acută de personal. Totodată, plecarea mea din DNA a fost determinată şi de faptul că nu s-a reuşit înfiinţarea unui birou teritorial în Maramureş şi eram nevoit să fac periodic naveta la Cluj, unde se afla sediul serviciului teritorial”, a declarat acesta.
Recredibilizarea justiţiei
Magistratul Bogdan Gabor a pornit în lupta pentru ocuparea unui loc în Secţia pentru Procurori a CSM de la motto-ul: “Cheia creării unei organizaţii caracterizate de calitate maximă este crearea mai întâi a unei persoane caracterizate de calitate maximă. Felul în care oamenii gândesc despre activitatea lor poate avea un impact mai mare decât ceea ce fac ei efectiv. Cel mai bun mod de a prezice viitorul este de a-l crea”.
Asta, pentru că acesta consideră că depinde numai de membrii CSM, dar şi de magistraţii din întreaga ţară ca justiţia să devină în realitate independentă, imparţială şi cu adevărat o putere în stat.
„Proiectul pe care îl propun porneşte de la conceptul că pentru a îmbunătăţi activitatea unui sistem, trebuie să-l cunoşti foarte bine, sub toate aspectele, şi, de asemenea, să ştii ce, cum şi când trebuie făcut, pentru ca acţiunile întreprinse să-şi atingă rezultatele urmărite”, susţine magistratul.
Una dintre abordările proiectului vizează şi relaţia dintre judecători şi procurori. Astfel, Bogdan Gabor consideră că „sistemul judiciar din care facem parte a fost conceput cu o magistratură în care procurorii şi judecătorii sunt „cele două feţe ale aceleiaşi monede” şi aşa trebuie să rămână”.