Marți 4 august
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Ion Roată, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În fapt, în seara zilei de 24 iulie, în jurul orei 10:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic în extravilanul comunei Gârbovi.

În urma activităților investigativ-operative și a probatoriului administrat, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, aceasta fiind un bărbat de 48 de ani, din comuna Gârbovi.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.

IPJ Ialomița