Bărbat intoxicat cu fum, într-un incendiu la Movilița

Incendiul a izbucnit în gospodăria bărbatului la miezul nopții, la o anexă aflată în imediata apropiere a locuinței. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la nivelul unei anexe cu spațiu de locuit, magazie și adăpost de păsări, iar proprietarul, un bărbat în vârstă de 79 de ani, a fost găsit în stare de inconștiență, evacuat într-o zonă de siguranță față de flăcări de către aparținători.

După acordarea primului-ajutor medical de către echipajul SMURD, pacientul și-a recăpătat conștiența și a fost transportat la spitalul din Urziceni cooperant. El nu a suferit arsuri. În schimb, un număr de 20 de păsări au pierit în incendiu, iar alte 10 au fost salvate din adăpostul în flăcări.

Pompierii au acționat pentru localizarea incendiului, însă flăcările au reușit să se extindă și la casă, afectând cca.100 mp din acoperiș, tâmplăria unei ferestre și o ușă.
În incendiu au ars ori au fost deteriorate suprafețe totale de acoperiș de aproximativ 250 mp, tavane din lemn pe aproximativ 150 mp, elemente din starea de fixație, mobilier, materiale textile și electrocasnice, precum și aproximativ două tone de cereale.

Instalația electrică îmbătrânită și deteriorată, la care s-a produs un scurtcircuit, a determinat izbucnirea incendiului.

ISU Ialomița

Mai multe articole de la obiectiv.net: