Bărbat din Fetesti cercetat pentru fals în declarații privind identitatea

Poliţiştii efectuează cercetări faţă de un bărbat de 39, din municipiul Feteşti, suspectat de comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii şi fals privind identitatea.

În fapt, bărbatul s-a prezentat în cursul zilei de luni, 9 iulie, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple pentru a eliberarea unui paşaport simplu temporar, pentru fiica sa în vârstă de 13 ani.

După efectuarea verificărilor în bazele de date s-a stabilit că în anul 2009 acelaşi bărbat a mai solicitat un astfel de document pentru minora de 13 ani, însă pentru fotografie a prezentat o altă persoană. Cu ocazia comparării celor două fotografii s-au observat diferenţe majore de fizionomie.

Întrebat de poliţişti cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că în anul 2009 a prezentat o altă minoră de 15 ani, deşi paşaportul era pentru fiica sa de 13 ani, toate acestea la îndemnul soţiei sale.

În prezent suspectul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii şi fals privind identitatea, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti.