Bacalaureat cu emoții la Română, urmează urgia Matematicii!
Anul acesta, Bacalaureatul a fost așteptat cu multe emoții de către absolvenți, după ce în 2011 rezultatele acestui examen au fost dezastruoase, arătând o față știrbită a învățământului românesc.
Astfel, elevii de clasa a XII-a s-au pus cu burta pe carte și declarau, deunăzi, că sunt încrezători în cunoștințele lor. Dacă la probele orale absolvenții liceelor au primit calificative bune și foarte bune, luni, 2 iulie, a venit rândul testelor de foc, iar elevii au început să fiarbă, la propriu și la figurat. Emoționați, cu gândul la ceea ce s-a întâmplat anul trecut, cu mai puțin tupeu și fără fițe, absolvenții celor douăsprezece clase au pătruns în sălile de examen, cu multă speranță. Începea proba scrisă de Limba Română. Numai cei de la uman erau mai relaxați, restul tinerilor rugându-se cerului să le pice orice, numai să știe și ei câte ceva. ”Pe mine, unul, mă sperie Româna cel mai tare. Eu sunt cu lucrurile exacte și tare îmi e greu să fac floricele sau să bat câmpii cu grație”, se arăta îngrijorat Cristi Toma, pe drumul către curtea liceului unde se ținea proba.
Au venit apoi subiectele care, potrivit cadrelor de specialitate, au fost accesibile și conforme programei. Un text din Mateiu Caragiale, la primul subiect, un citat de Lucian Blaga spre argumentare și … un eseu despre poezia eminesciană. ”Subiectele au fost o surpriză, pentru că, de ani buni, nu a mai fost poezie, dar, după părerea mea, oricine trebuie să știe poeziile lui Eminescu. Când am predat am stat și câte o lună la capitolul Eminescu, iar elevii au învățat câte trei poezii de-ale poetului național”, ne-a declarat Mărioara Ion, profesor de Limba și Literatura Română în cadrul cancelariei Liceului de Artă ”Ionel Perlea”, Slobozia.
Totodată, profesoara Mărioara Ion a precizat că, din cele două clase de a douăsprezecea pe care le-a avut, nu s-a pus problema nerezolvării vreunui subiect, ba dimpotrivă. ”A apărut o altă problemă, în sensul că absolvenții nu s-au putut încadra în termenul limită de trei pagini, câte erau prevăzute la punctul trei, unele fete de la uman scriind la Luceafărul și câte 8 pagini, ceea ce înseamnă, conform baremului de corectare, că vor fi depunctate cu 10 sutimi”, a mai adăugat Mărioara Ion.
Pentru că au vrut să copieze, doi absolvenți au fost eliminați din examen
Unii dintre tinerii care au intrat în examen au ignorat camerele de supraveghere, dar și auzul fin al supraveghetorilor, lăsându-și telefoanele deschise. Motiv pentru care, doi băieți, unul din Slobozia și altul din Urziceni, au părăsit sala de examen înainte de vreme.
”Acestea au fost singurele incidente de pe parcursul probei de Limba și Literatura Română, în rest, totul derulându-se fără alte probleme. Sper să avem și în acest an, cel puțin marja de promovabilitate pe care am obținut-o și anul trecut, adică peste 77 %”, ne-a declarat Simona Grigoraș, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.
Au existat și absolvenți care nu au scris deloc la punctul al treilea
După cum spuneam și mai sus, pentru unii Limba Română rămâne o necunoscută, iar Eminescu un mister greu de dezlegat.
”Eu la punctul trei nu am știut ce să scriu. A fost poezie, Eminescu, iar eu am învățat doar proză”, mi-a replicat, cu nonșalanță, Ionuț Popa, fiind printre primii care au ieșit din sala de examen. Nici Alin Vasilescu nu a răspuns la punctul al treilea, părându-i-se foarte dificil. ”Nu mă așteptam la poezie. Sper să iau un șase că am făcut restul subiectelor”, a arătat Alin, plin de speranță.