Autoritățile din Ialomița au văzut codul roșu în fața ochilor
Totul a început cu o avertizare, în 24 ianuarie. O avertizare cod portocaliu de ninsoare şi vânt puternic începând din seara aceleiași zile, după ce, până la jumătatea lunii ianuarie, părea că vine primăvara. În vestul judeţului Ialomiţa a început să ningă abundent, iar temporar au fost rafale ale vântului de peste 75…80 km/h.
În acest timp, în estul județului ningea ușor, însă vântul transforma carosabilul în zonă de patinaj. Și nu artistic. În dimineața zilei de 25 ianuarie, însă, ușor, ușor începea coșmarul. Din cauza ninsorilor abundente și a viscolului puternic, rând pe rând zeci de tronsoane de drumuri naționale, județene și comunale au fost închise, în special în vestul județului.
Pentru că vizibilitatea era sub zece metri, au existat mai multe cazuri în care zeci de autovehicule au fost prinse în trafic. În plus, mai multe localități au rămas fără energie electrică, așa cum s-a întâmplat la Gimbășani, Grivița, Traian, Grindu, Munteni Buzău, Alexeni, Rădulești, Gheorghe Lazăr. Începând de vineri, de la emiterea codului portocaliu și până luni, 26 ianuarie, peste 150 de persoane au fost scoase din nămeți, iar peste 100 de vehicule se aflau blocate la Urziceni, în filtrele poliției.
Duminică, 26 ianuarie, totul era alb. A nins mult. A viscolit mult. Era o adevărată aventură sau nebunie să pleci la drum pe o astfel de vreme, indiferent de mijlocul de transport. Sute de mașini au fost oprite în filtrele rutiere instituite de polițiști. De luni, 27 ianuarie, toate unitățile de învățământ au fost închise.
Într-un moment de „respiro”, s-a încercat deszăpezirea și se deschidea circulația pe anumite drumuri. Însă, doar pentru perioade scurte de timp. De marți, 28 ianuarie, începea o altă repriză de ninsori. Miercuri, 29 ianuarie, se instituia deja Cod Roșu de vreme severă. Toate drumurile, fie ele naționale, județene sau comunale au fost închise. Iar a nins mult, în tot județul, mai intens însă în est, vântul a avut intensificări și a suflat cu viteze ce au depășit, la rafală, 80 – 85 km/h. Miercuri, 29 ianuarie, 62 de localități din cele 66 erau izolate.
Până vineri, 31 ianuarie, au fost zile de coșmar pentru mulți. Mai mult, se instalase gerul, mercurul termometrelor coborând mult sub valorile normale pentru această perioadă, ajungând până la minus 20 de grade. În Slobozia, de exemplu, în seara de 31 ianuarie, se înregistrau minus 15 grade. Pe 31 ianuarie, a venit în județ și Rovana Plumb, ministrul Mediului si Schimbărilor Climatice.
Eforturi supraomenești pentru salvarea pacienților
În perioada 25-31 ianuarie, Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița și pompierii SMURD – Ialomița au preluat peste 500 de apeluri de urgență, la care se adaugă alte 250 de solicitări în primele două zile din februarie.
Au existat ambulanțe care nu au mai putut înainta pe drumurile înzăpezite, medici care au mers pe jos, prin zăpadă, pentru a ajunge la pacienții care aveau nevoie de ajutor, bătrâni salvați din case, oameni salvați din nămeți, cazuri de hipotermie și multe alte situații de urgență. În această perioadă a existat cel puțin un caz de moarte prin hipotermie, un caz de tentativă de sinucidere la un tânăr de 18 ani din Traian, zeci de cazuri de copii cu febră, probleme la persoane cardiace, diabetice, cu fracturi etc. În 65 dintre cazurile de urgență, Ambulanța și SMURD au necesitat sprijin din partea utilajelor de deszăpezire și poliției. În cinci dintre ele, pentru a ajunge la pacienți, s-a apelat, pentru prima dată în ultimii 10 – 15 ani, la ajutorul armatei (Efectivele Regimentului 51 Artilerie Mixtă ”General Cornel Paraniac” Slobozia), care au pus la dispoziție două autotractoare de artilerie șenilate.
Spuneam anterior că a existat și un caz de deces prin hipotermie. În dimineața zilei de 27 ianuarie, poliția a fost sesizată, prin sistemul de urgență 112, cu privire la faptul că o persoană decedată este căzută în zăpadă în curtea locuinței, situată pe raza comunei Săveni. Un echipaj de poliție s-a deplasat de îndată la fața locului și a identificat persoana ca fiind un localnic în vârstă de 63 de ani. În urma autopsiei, efectuată de S.M.L. Ialomița, s-a stabilit faptul că persoana a decedat urmare a hipotermiei, iar îmbibația alcoolică din sânge avea valoarea de 3,5‰.
De asemenea, vineri, 31 ianuarie, în jurul orei 11.15, un bărbat în vârstă de 55 ani, din localitatea Fierbinţi Târg, a solicitat ajutor medical după ce, cu două zile înainte, a suferit o fractură prin cădere de la înălţime, la membrul inferior stâng. Echipajul SMURD de la Secţia Urziceni a plecat spre locuinţa bărbatului, însă, din cauza drumului blocat de zăpadă, nu a mai putut înainta cu autospeciala. Pentru a ajunge la pacient, paramedicii au mers pedestru, prin zăpadă, ultima parte a drumului, de aproximativ 800 de metri. Din cauza faptului că bărbatul nu se putea deplasa, echipajul SMURD şi un echipaj de jandarmi aflat la faţa locului au transportat pacientul pe o targă, de la locuinţă până la autospecială. După aproximativ trei ore, acesta a fost predat la Spitalul Municipal Urziceni.
Deszăpezire și ajutoare cu armata, jandarmii și pompierii
Cantitățile masive de zăpadă care au acoperit sute de locuințe, drumuri în interiorul satelor, comunelor și orașelor au determinat autoritățile să apeleze și la ajutorul armatei, jandarmeriei și pompierilor. Aproape o mie de jandarmi, pompieri și militari, chiar de la Baza 86 Aeriană de la Fetești, au fost trimiși în zonele cu probleme pentru deblocarea căilor de acces, pentru deszăpezirea locuințelor sau pentru a transporta ajutoare alimentare persoanelor nevoiașe. Că au fost în Săveni, Fundata, Miloșești sau Hagieni, Stelnica sau Ciocârlia, Fierbinți sau Fetești, militarii au dat „la lopată” chiar și pentru a deszăpezi străzi sau autoturisme blocate. Au făcut de multe ori munca drumarilor, a autorităților locale, în multe cazuri depășite de situație, și chiar a oamenilor care asistau pasivi.
Vom aștepta însă raportul prefecturii, să vedem și cât s-a cheltuit în această perioadă.
Revenind, nici polițiștii nu au stat deoparte. Pe ninsoare și viscol au fost la datorie pentru a gestiona situațiile apărute. Și nu au fost puține. Mulți șoferi nervoși că drumurile au fost închise, multe mașini oprite în filtre, multe situații în care au îndurat, pe lângă furia vremii, și nesimțirea unora care deși fuseseră avertizați cu privire la condițiile meteo, au plecat la drum fără carburant suficient, fără cauciucuri de iarnă la mașini sau fără bani. Numai într-o zi, de exemplu, pe 28 ianuarie, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care nu au respectat indicațiile polițiștilor aflați în filtrele rutiere.
A existat și un caz special, mediatizat pe multe canale media. Un tânăr reclama că a fost amendat nejustificat de polițiștii ialomițeni, pentru că a sunat la 112 pentru ajutor.
Mai precis, în noaptea de 26/27 ianuarie, un cetăţean din Republica Moldova a apelat în repetate rânduri S.N.U.A.U. 112, pentru a solicita poliţiei sprijin susținând că este înzăpezit și nu mai are carburant, afându-se într-un filtru al poliţiei rutiere instituit ca urmare a restricţiei circulaţiei autovehiculelor pe DN2.
„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat faptul că apelantul nu se afla într-o stare de pericol iminent, nu era înzăpezit şi se afla într-o staţie de carburanţi. Mai mult, a devenit recalcitrant, adresându-se poliţiştilor cu un limbaj trivial, fiind nemulţumit de faptul că trebuie să staţioneze pe raza municipiului Urziceni. Totodată, bărbatul s-a adresat injurios atât poliţistului care a preluat apelul de urgenţă, cât şi patrulei mixte deplasate la faţa locului, poliţist – jandarm. Patrula deplasată la faţa locului i-a adus la cunoştinţă apelantului, în repetate rânduri, faptul că pe raza municipiului Urziceni sunt trei spaţii puse la dispoziţie de primărie, în mod gratuit, unde poate beneficia de adăpost, hrană şi ceai cald. Poliţistul a menţionat celui în cauză faptul că îl poate transporta sau însoţi la acele spaţii, însă a fost refuzat”, precizează reprezentanții IPJ Ialomița.
Astfel, poliţistul a aplicat pe numele apelantului o sancţiune contravenţională, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru alarmarea nejustificată a poliţiei.
Totodată, în toată această perioadă, 360 de persoane au fost adăpostite, fiindu-le asigurată și hrana, dar și șapte persoane fără adăpost.
Ministrul Mediului a venit în control în Dâmbovița… pardon Ialomița
Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a fost prezentă vineri, 31 ianuarie, în câteva localități afectate (Frățilești, Săveni, Valea Ciorii cu satele Bucșa și Dumitrești, Țăndărei), pentru a oferi, susținea dumneaei, „cetățenilor și autorităților locale care luptă împotriva efectelor fenomenelor de iarnă din ultimele zile, sprijinul direct al Guvernului”.
În cadrul Comandamentului de iarnă, convocat joi seara la Guvern, prim-ministrul Victor Ponta a cerut miniștrilor cu atribuții să meargă în județele cel mai grav afectate de ninsoarea din ultimele zile, pentru a verifica, pe teren, dacă toate problemele apărute în urma fenomenelor meteorologice extreme au fost rezolvate și să verifice dacă raportările primite la centru sunt conforme pe teren. După ce a fost prin câteva localități, trecând prin peripeții, gen blocaj cu mașinile, seara a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a ținut să mulțumească autorităților pentru implicare, dar și „față de toți cei care au acționat în condiții grele meteo în așa fel încât să-și degajeze locuințele și și-au făcut acces către drumurile comunale”, respectiv acei gospodari care nu au așteptat să vină cineva să le înlăture zăpada. Totodată, ministrul a mulțumit MAI pentru modul în care a acționat, dar și MapN.
„S-a acționat cu maximă eficiență”, a fost concluzia ministrului, fiind însă rezervată cu privire la acordarea unei note autorităților locale și județene.
„Notele vor fi acordate după ce se va încheia această perioadă. Este prematur să facem evaluări de etapă. Din punctul meu de vedere, în momentul de față, consider că la nivelul județului Dâmbovița…(n.r. corectată de prefect a spus ulterior Ialomița), vedeți dacă sunt din Dâmbovița…, Comitetul pentru Situații de Urgență a acționat cu maximă operativitate și cu eficiență. Și asta pentru că s-a multiplicat modul de coordonare unitar. Nu cred că eu trebuie să dau nota. Consider că cetățenii județului Ialomița trebuie să dea o notă și să se exprime în ceea ce privește activitatea autorităților la nivelul județului. Ceea ce consider eu în momentul de față este că trebuie să avem încredere în autoritățile județului Dâmbovița… Ialomița (n.r. a doua oară corectată de prefect) și vreau pe această cale să le mulțumesc domnilor primari, din Slobozia, Țăndărei, celorlalți primari de comune care au acționat împreună cu colegii din Comitetul pentru Situații de Urgență. Mă abțin să dau o notă. (…)”, spunea Rovana Plumb.
Singurul, însă, care a mulțumit presei pentru că în toată această perioadă a transmis corect și în timp real opiniei publice informații cu privire la situația din județ a fost prefectul Gigi Petre. Prefectul a fost singura autoritate care ne-a mulțumit pentru sprijinul acordat și care a admis că am fost de un real ajutor.
S-a sunat la 112 pentru a se ajunge la serviciu sau doar „la mișto”
Dacă se credea că activitatea va începe să reintre pe un făgaș normal, duminică, 2 februarie, aproximativ 30 de autoturisme au rămas blocate în zăpadă pe DJ 302, între localităţile Moviliţa şi Roşiori. Un ofiţer şi şapte subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat la locul evenimentului şi, cu ajutorul a patru utilaje de la S.C. Drumuri şi Poduri S.A Slobozia şi de la Primăria Sineşti, au reuşit, după mai bine de patru ore, scoaterea autoturismelor din zăpadă.
Luni, 3 februarie, a fost revocată starea de alertă instituită în județul Ialomița, dar și în celelalte județe. Cu toate acestea, problemele au persistat în anumite zone, existând drumuri pe care nu s-a reușit deszăpezirea în totalitate, precum Axintele – Horia, Sălcioara – Săpunari, dar și în multe alte localități unde vântul a zădărnicit eforturile de deszăpezire. Au mai existat chiar și autoturisme care s-au blocat în zăpadă, cum s-a întâmplat la Valea Măcrișului – Grindași, dar și un camion încărcat cu 900 de purcei.
Prefectul susține, însă, că aceste probleme sunt inerente în condițiile date, concluzionând că în aceste zile s-a acționat foarte bine în tot județul, în colaborare cu Comitetele locale pentru Situații de Urgență, neexistând „absolut nicio problemă”.
O analiză se va face însă atât cu privire la cheltuielile cu deszăpezirea, dar și legată de solicitările privind apelurile la 112, pentru că, potrivit prefectului, unii au apelat 112 pentru a se deplasa la serviciu…și nu pentru că ar fi avut vreo urgență medicală sau de altă natură. În plus, la Bărbulești, într-o zi au existat 7 intervenții, iar când au ajuns în localitate apelanții râdeau de echipaje.
După această perioadă, autoritățile se pregătesc de posibile inundații. Potrivit prefectului, singura zonă cu probleme majore este la Adâncata, la dig, care trebuie reabilitat, dar și în zona Bentu, unde digul nu prezintă siguranță maximă. În rest, autoritățile ne asigură că nu există pericolul unor viituri odată cu topirea zăpezii, iar dacă se va întâmpla, barajul de la Dridu poate prelua apa în exces.