Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

ASR Principele Radu al României – dublă lansare de carte regală la Slobozia

Publicat de Obiectiv Ialomita
19 februarie 2018, 9:18 PM

Curtea Veche Publishing și Librăria Casa Cărților din Slobozia vă invită joi, 22 februarie 2018, începând cu ora 11:45, la o dublă lansare de carte regală: albumul „Povestea Castelului Peleş” de ASR Principele Radu al României, şi volumul „Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

Lansarea va avea loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României și va fi găzduită de Librăria Casa Cărților (Str. Ardealului, nr. 2). Intrarea va fi liberă.

„Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” de Sandra Gătejeanu Gheorghe prezintă coroana regală în toată plenitudinea ei. În cuvintele Majestății Sale Regele Mihai I, „coroana nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.”

În „Povestea Castelului Peleș”, ASR Principele Radu al României prezintă această capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleș este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.

Volumele „Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” şi „Povestea Castelului Peleş” sunt disponibile pe site-ul Curtea Veche Publishing și în librăriile din țară.

casa cartilor lansare carte librarie principele radu slobozia

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net