Aproape 40 de kilograme de pește, identificate și ridicate de polițiști în urma unui control rutier
La data de 28 martie, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița au depistat în trafic, pe DJ211, în localitatea Traian, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, domiciliat în comuna Gheorghe Lazăr.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii au descoperit aproximativ 40 de kilograme de pește din specia fitofag, pentru care bărbatul nu ar fi putut prezenta documente legale de proveniență. Întreaga cantitate de pește ar fi urmat să fie valorificată în mod ilegal.
Peștele a fost ridicat în vederea confiscării și predat către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în vederea neutralizării conform procedurilor legale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, transport și comercializare fără documente legale a peștelui, icrelor și produselor din pește.
Polițiștii ialomițeni vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, recomandând cetățenilor să manifeste responsabilitate și să respecte legislația în vigoare.
sursa: IPJ Ialomița
